Acum ceva vreme am trimis mai multor prieteni o serie de întrebări cu o tentă puțin mai viitorologică. Din cei mulți care s-au arătat doritori să facem interviul, trei au răspuns propriuzis. După ce o vreme de așteptat răspunsurile și celorlalți doritori prinși probabil în cele ale vieții, am zis că nu mai insist, dar nici nu mai aștept, hotărându-mă să public împreună cele trei răspunsuri, cu asta terminând seria de interviuri.
Ana Lukacs
1 Crezi că dacă ne imaginăm viitorul poate sa fie primul pas in care contribuim la manifestarea lui?
Da, cred ca ne putem crea o mare parte din viitor, prin cum ni-l imaginăm. Poate nu îl putem influența în totalitate, dar cu siguranță atragem în realitatea noastră viitoare ceea ce creăm azi în imaginație.
2 În ce măsură consideri că o privire critico-analitică asupra trecutului poate avea un rol constructiv în modelarea viitorului?
Am să le despart puțin. Nu cred că o privire critică poate ajuta, nici pentru trecut, nici pentru prezent, nici pentru viitor. Toți avem un critic interior care se manifestă în exterior. Poate ar fi timpul să nu îl mai ascultăm, intr-o măsură atât de mare. Iar despre analiza trecutului cred că e utilă în măsura în care mă ajută să înțeleg anumite comportamente de tip cauză-efect, anumite lucruri care funcționează ca niște mecanisme de declanșare a unor trăiri, dar nu aș considera-o constructivă în modelarea viitorului pentru că asta ar reduce viitorul la o simplă reacție la emoțiile atașate acțiunilor din trecut, ceea ce ar fi destul de trist.
3 Cum vezi rolul culturii contemporane în relație cu viitorul?
Nu știu să îți răspund la întrebarea asta.
4 Ți se pare că studiul viitorului ar avea un impact constructiv dacă ar fi introdus în programa educațională?
Cred că futurologia este un domeniu extrem de vast și cred că nici noi ca adulți nu reușim să conținem tot ce e acolo. Dar poate chiar de asta, copiii ar putea să aducă o valoare mai mare acestui domeniu. Dar nu o văd ca o materie de predat, ci ca o materie de explorat și de construit împreună cu elevii. Dacă introduci viitorologia intr-o programă universitară, cred că o duci strict la nivel de construct mental și o lipsești de magia ei.
5 La ce proiecte lucrezi acum?
La mai multe, dar azi cel mai important proiect este că scriu o carte, împreună cu alte 19 femei, despre esența și impactul cercurilor de femei.
6 Cum vezi evoluția profesiei/proiectelor tale în viitor?
Eu cred că nu mai trăim în vremurile în care un om are o profesie. Cred că am ajuns să ne dezvoltăm pe diferite paliere, ori pentru că ne-am dorit asta, ori pentru că a fost nevoie să ne adaptăm. Dar îmi place să ascult oamenii povestind despre profesiile lor. Le dă viață, atât oamenilor, cât și profesiilor. Iar despre evoluția proiectelor mele, cred că numai viitorul știe încotro se vor duce. Pot să le sprijin cu o intenție, dar cred că e mai fain să le las libere…în viitor.
7
Ce m-ai nimerit cu intrebarea asta. Am terminat secția de Informatică la liceu, apoi am studiat 12 ani Psihologia ca specializare, iar azi lucrez într-un ONG care deservește comunitatea de IT. În general cred că scopul tehnologiei este să ușureze munca umană. Și există multe exemple de acest gen, cum ar fi terapia asistată de roboți pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, unde rezultatele clar variază și încă e mult de explorat, dar cred că e un exemplu bun pentru cum putem folosi tehnologia în scopuri umane.
8 Cum vezi relația dintre tehnologie și natură în viitor?
Aș vrea să ies din gândirea activiștilor de tastatură care cataloghează orice inovație tehnologică ca fiind în defavoarea naturii. Exemplu banal: cum ar fi să tehnologizăm niște procese de plantare?
9 La ce proiecte visezi? sau ce l-ai întreba pe viitor dacă l-ai întâlni?
Întrebare pentru viitor: “ ce face prezentul?”
Ștefan Tiron
1 Crezi că dacă ne imaginăm viitorul poate sa fie primul pas in care contribuim la manifestarea lui?
Haide să nu delimităm „imaginarea” sau capacitatea asta de imaginare care este în mod obișnuit înțeleasă doar ca o facultate umana, abilitate particulară, doar o extensie fericită a cogniției; a diferenței primatelor evoluate cum se simt și se cred oamenii față de celelalte specii. Sa știi că pentru mine și alții sper, este din ce în ce mai important să ajungem să putem vorbi de exemplu despre becterii sau alge verzi-albastre non-sapiente și în acești termeni. Să putem chestiona modelul propriu evolutiv cu care ne-am născut printr-o conjunctură istorică cu alt model străin, non-neuronal, lipsit de creier, al unor organisme unde viața merge înainte fără sistem nervos central. Deci ce facem cu „imaginația” asta care presupune o lipsa de imaginație în jurul ei? Cred că merită investigat cum am putea recunoaște sau include și manifestările unei imaginații vădit debordante, una care debordează granițele acestea arbitrare ale inteligenței. Asta pe fundalul unei distribuții inegale sau al unei așa zise rarități a imaginației în istoria vieții pe Terra, așa cum e transmisă ea de științele vieții si de însăși biologi azi. Dacă incerc să învaț ceva din lecturile STS (Science and Technology Studies) este să nu accept imediat istoria teoriilor cheie din biologie așa cum este ea predată sau transmisă normativ și canonizată în manuale. „Criza imaginatiei”, fie că e vorba să vorbim de o criza sau nu, e strict alipită de uman by default, e atribuită atât în arte cât și în științele naturale exclusiv umanului. Important e sa nu avem strictețea asta legată de viitorul imaginat doar de unii sau de unele cu doua picioare. Imaginația e alta, si mai ales o imaginare a unei altfel de lumi. E modul agențial și tangențial imprevizibil, modul activ ce emana, speculează și emite o ‘alt fel’ de lume. Dacă ne referim strict la cadrul capitalismului patriarhal și rasist care a subjugat și exploatat miliarde de specii de pe această planeta, această lume altfel decât e, este din ce in mai irealizabilă. Pe timp ce trece parcă se închide fereastra de oportunitate când se mai putea face ceva. Și mai mult, în cadrul acesta actual, aceaste alte lumi sunt socotite perdante, și am preluat aiurea acest apelativ de „unfit” care le trece invariabil în imposibil, inadaptabil și improbabil. Adapționismul strict este azi mai curând maladaptiv, o justificare a tuturor inegalitaților economice din ce în ce mai evidente & obscene.Visau stromatolitele sau contribuiau ele imaginându-și prin regatul lor gazos, nu numai individual, ci planetar colectiv, la o lume de mâine în plină oxigenare și oxidare, acum câteva miliarde de ani? Poți identifica în bulele acelea ale imaginației lor eliberate pe timpul unei perioade greu de imaginat și de conceput în termeni umani, înțelegere limitată de o imaginație care cu greu scalează efectele a milioane de țevi de eșapament sau de epoci desfășurate la nivel de milioane de ani? Și cu toate astea știința este cea care a sondat „deep time”-ul și care a incercat să ne demonstreze contribuția altora necunoscuți altfel decât umani la acel strat protector în care am aparut și am devenit conștienți (fără să ne întrebăm cine ne protejează de radiația cosmică sau UV). Această imaginație atmostferică implică apariția unui viitor unde celulele care erau altădată aflate în diviziune liberă, nedezlipite unele de altele nu mai sunt singure. Acestea, între timp, au început să exhibe comportamente coordonate, comportamente de grup la o altă scară decât cea individuala, să meargă („mers colectiv ciliar”) într-o direcție oarecare. Primele nivele de organizare a primelor mișcări apar ca dezechilibre de sute de cili microscopici si potențial de câmp preexistent în unul din aceste modele evolutive investigate astăzi de cercetatori.Creierele noastre extrem de complicate sunt deseori bulversate de realizarea că nu e nevoie de creiere ca să ai primele coordonari celulare, însa azi ai nevoie mare de coordonare la scară largă și de un Minister al Viitorului (a la Kim Stanley Robinson) ca să preîntâmpini ce a devenit invitabil: criza climaterică. Dificil de perceput, conceput si imaginat acest împins înainte al țesuturilor și liniilor celulare extrem de simple diferențiate acum în derulare spațio-temporală…
2 În ce măsură consideri că o privire critico-analitică asupra trecutului poate avea un rol constructiv în modelarea viitorului?
Cred, și aici sunt de acord cu cei care practic văd limitele acelui viitor total – acel viitor totalizant promovat de seriale tip Star Trek să zicem (la care mă uit cu placere cu toate astea!). Un viitor care impune o singura varianta ineluctabila de viitor restului speciilor din jur. Hai sa zicem un viitor unic bazat doar pe un „warp drive”(impactul unei invenții care duce totul in super-luminic). O invenție imaginară, dar care direcționează exlusiv acel viitor ineluctabil al umanității ca pe un întreg, ca pe ceva dacă nu extrem de problematic, atunci ca pe ceva cu anumite carenţe care nu sunt evidente la prima vedere atunci când totalizarea e facută doar în jurul unui grup privilegiat tehnologic. Probabil că un filozof ar zice că această privire analitică sau privire critică este o urmare directă a moștenirii post-kantiene care a imparțit filozofia occidentală într-o tradiție continentală și una analitică. Nu sunt filozof, deci nu o intru în aceste detalii. O să cer celor interesați să se întrebe în ce masură orice viitor va depinde de ceva mai umil decât ne asteptăm, de ceva care nici măcar nu apare menționat în variantele astea de viitor total. O simplă observație – făcută de Charles Mudede care scrie pe Slog, e legată de absența plantelor verzi pe navele Federației Unite a Planetelor (din viitorul universului Star Trek). Plantele, ca furnizorii primari de energie cel puțin pe această planetă, sunt cumva complet trecute cu vederea, depășite etc … Mă bucur că zici de trecut în raport cu tradiția de filozofie critică – pentru că acest trecut tinde să fie mult prea des demonizat ca tradiționalist și retrograd din oficiu, sau invers ca trecut de minat, ca un fel de combustibil pentru o nostalgie nesfârșită (vezi retro manii, retro futurisme 80s retro 90, retro 2000s). Unul din cele mai simptomatice curente SF a fost cyberpunk-ul care se cristalizează în 80s pe timpul cursei înarmării dintre blocurile de est și vest, ca gen SF apărut cumva într-un loc anume (Vancouver, Canada). Este un viitor perceput într-un loc unde coexistă straturile de timp, în care trebuie sa te descurci cu ce ai și să te folosești de orice există vechi sau nou. În același timp trebuie să ținem cont că viitorul Silicon Valley californian nu este deloc sumbru și opresiv coporatist în sens cyberpunk clasic, ci mai curând ceva de genul luminos corporat și de wellness epuizant și profund anti sindicalist ca in filmului The Circle 2017. Într-un fel astăzi asta ne face să înțelegem de ce nu mai suntem vecini cu vecinii noștri, ci cu toți bogații de business park-urile de pe planeta. E important însă de reținut că cyberpunk-ul acesta la origine canadian reține straturi temporale, admite persistenta trecutului, complificitatea aceasta temporală întru viitor, mai ales când e vorba de androizi cu termeni de garanție și oițe robotice exclusiviste.
3 Cum vezi rolul culturii contemporane în relație cu viitorul?
Parțial cred că am raspuns mai sus la asta. Cultura contemporană e încă prea „cultură” și încercările de a reda o dimensiune eco-critică sau de a include cultura de laborator (ca în cultura de bacterii sau iaurt) sunt încă extrem de firave și încă prea mult delimitate de marca Danone, de lipsa unor bugete de cercetare dezinteresată și preponderentă reclamelor big tech. E important – cum e viitorul ăsta azi decuplat de nou, sau care e divergența față de viitorul mediat de filme de gen, în sensul că noul este azi ‘mai multe feluri de vechi’, iar acest viitor vandabil este in genere parcelat, amanetat, împachetat în instrumente financiare complexe (așa numitul fintec), dintre care unele se numesc chiar futures. Chiar dacă suntem la marginea efectelor financializării, putem lua campania asta recentă executată de banca BRD „Tu esti viitorul” ca să vedem în ce fel presiunea culturii contemporane (reprezentată de instituții financiare) amplifică presiunile din jur mai ales asupra indivizilor, planurilor personale, etc și mai ales a acestui Tu – unitar, etnopolitic, îndatorat, plătitor de rate și hiper stimulat senzorial. Totul este încă din păcate transpus în termeni de tu sau eu, sau el. De văzut cât de mult este asta în contratimp cu situații care nu sunt nicidecum izolabile, locale sau individuale, sau de văzut cum e distribuit inegal acest viitor de-a lungul unor unități teritoriale depășite, sau invers cât de greu anumite populații, ecologii, corpuri, genuri, etc iși fac loc in conștiința și în realitatea contemporană. Cred ca SF-ul în sensul de speculație fictivă, ficțiune speculativă sau știintifico fantastică are rolul asta de traducător cultural în ambele direcții, exact ca în filmele SF când un echipament imaginar traduce simultan dintr-o limbă extraterestră în alta – traducând realitați care depășesc individualul, umanul sau limitele percepției când e vorba de transformări științifico-tehnologice și sociale imposibil de calibrat.
4 Ți se pare că studiul viitorului ar avea un impact constructiv dacă ar fi introdus în programa educațională?
Clar asta, numai că aș alterna acestă viitorologie presantă, oprimantă și hyped up cu alte lucruri. Poate este cazul să includem în programa edu și ceva despre ficțiune speculativă, și asta tocmai în virtutatea primei tale întrebări. Viitorologia trebuie nuanțată, dacă te referi la viitorologie de tip bancar, de tip start-up, trebuie să avem aici rezerve clare, ținând cont că tot ce ține azi de pronosticuri, forecasting este astazi puternic angajat în imposibilitatea unui viitor comun. Viitorologie a la guruși tech nu cred că avem nevoie, pentru că e plină lumea de vizionari extrem de miopi. Nu avem nevoie de vânzătorii unei singularitați și agenți ai unei eficientizări care atinge totul, dar nu schimbă radical nimic. Trebuie evitatată cred o viitorologie care a devenit între timp doar o pacoste, un exercitiu de predicție ieftină (sau scumpă depinde de termenii de vieți & habitate) sau oferta de afaceri îmbracată într-un limbaj SF extrem de rudimentar. În primul rând educația ca atare a devenit ceva fară viitor, cei educați sunt fară un viitor, fară job-uri, fară pensie și gata să pice prin plasa care deseori are oameni super calificati pentru joburi de nimic, mă refer acum direct la bullshit jobs – discutate de Graeber în cartea lui și cunoscute de majoritatea celor din jur. NU ai azi viitor pentru că însăși viitorul acesta, meseriile viitoare, carierele bazate pe aceste sisteme educative au devenit subiect speculativ – se speculează la bursă deja pe baza lipsei de viitor a anumitor meserii, lecții, manuale de școală, departamente sau cariere. Studiile tale sunt sponsorizate sau finanțate in măsura in care câștigurile tale viitoare vor fi considerate rentabile. Numai dacă riscul calculat al investitorilor va fi rasplătit – atunci meriți, căci numai atunci vor putea fi monetizabile carierele, și numai atunci vei primi bursa sau tuiția scolară necesară. Betting-ul nu este doar așta sportiv, ci avem unul mult mai insidios al viitorului sau lipsei de viitor, al elevilor sau studenților a caror educație este motiv de pariu. Este ușor să pariezi azi pe rateul educativ, pe nereușita unor domenii care au atrenat și educat oameni în trecut. De exemplu cum ar fi domeniile științelor liberale sau vechile școli de meserii. Mai avem și sectorul creativ care este și el un fel de cal de bataie al noii economii, pe de-o parte fragilizat și depedent de aplicații și finanțări, iar pe de alta afișat ca cea mai importantă parte a economiei orașelor așa zise smart care trebuie să se reinventeze la comandă (vezi ce se întâmplă la Timișoara și în curând in toată țara). Deseori cei care pot să își permită high theory sau profesori și cursuri interesante – sunt cei avantajati, cei care vin din medii bogate și privilegiate (și asta o zic chiar profesorii lor și mă refer la Germania aici nu numai la Europa de Est). Pe de altă parte exista deja multe materiale educative online, video-uri, canale YT fabuloase – ca e vb de filozofie, istoria științei, tehnologie, economie politică etc studii culturale, bio hacking etc însă ajungi foarte greu la ele și deseori ajungi deja obosit, tracasat.Dacă nu reprezinți nici o investiție, nici un interes, suferi consecințe, dar pe de-o parte paradoxul este că nimeni nu iți dictează ce să predai, și poți să îți construiești cum vrei cursurile, și poți folosi, îmbina direcții și materiale diverse, ba chiar contradictorii, de ex de specuatțe SF despre educația din viitor cu exemple de sisteme de betting educativ sau teorie critică. Este interesant să urmărim atât explozia de SF chinezesc azi (ca e vorba de premii, traduceri, studii) îngemanată cu teama și presiunea examenelor „gaokao” (un fel de bac sau de examene de intrare la facultate), presiunea constantă pe noile generații obligate să dea randament și să preia toate hibele și pierderile acumulate de ceilalti.
5 La ce proiecte lucrezi acum?
Poți spune că lucrez la ceva care nu aș vrea să se termine. Când zici proiect – e deja ceva complet aiurea, deja descriem tipul de muncă sau tipul de structură în care suntem angajați inevitabil. Când zici project based – încerci să disimulezi defapt acest nomadism de proiect în proiect care e nașpa, vrând să îl infrumuțesezi sau să il aurești să pară cool când defapt el este un fel de boală comună, cronică. Nomadismul tech, munca aceasta din vârful patului, de pe plajă etc și promisiunea unor joburi care sar din oraș în oraș este una din cele mai poluante chestii existente. Și cu toate astea la nomadism tech nu intră munca milioanelor acelor migrant workers, a mânei de lucru ieftine și de a cărei ieftinire ține profitul antreprenoriatului global, emigranți care circulă de pe șantier smart pe alt șantier, sau câmp de sparanghel, fără nici măcar protecția de ghildă a pietrarilor de la catedralele medievale. Puțini au un loc stabil,puțini pot fi angajați în altceva decât într-un proiect care din când în când pică. Aceste proiecte îs un fel de eufemism al free lance-ingului care e defapt un mercenariat continuu epuizant. Ești bun la toate ca sa nu zic bun de nimic. Asta spune ceva și despre tipul de obsolecență cu care vin proiectele la pachet, se încheie, se evaluează, se trimit și în spate nu mai rămâne mare lucru, eventual doar un fel de firimituri online greu de pus cap la cap sau de explicat și de replicat. Dar vreau să intru în subiectul meu – de câțva ani mă afund atât în studii de SF, mă refer acum la o întreagă literatură de cercetare care nu izolează SF sau exotizeze, ci incearcă să il teoretizeze, să il conceptualizeze activ, să se bucure de varietatea de idei și de autoare/i prezență, a unui SF cu adevarat global (ce știam de SF indian, arab, korean sau african acum 50 de ani ca să nu mai zic de o viziune de ansamblu al unui SF est european?). Vaccinați parțial în felul ăsta ne putem bălăci în ape adânci, surprinde poate mutațiile, salturile calitative și relevanța pentru prezent și viitor a acestor mutații. Nu cred că e nimic mai comercial sau nimic mai corporat decât SF-ul de azi, când super eroinele și super eroii de pe ecrane sunt recrutați în vanzări, art Safari sau ajung să fie un fel de hyper consumer superheroes cu franchize și investiții uriașe în spate. Deci pe de-o parte mă aflu în angajamentul asta precar, care poate vine pe urmele unor întrebari forjate și a unei perplexitați de dinainte și după 89, încercând să răspundă la următorul puzzle. Asta încerc să fac acuma într-un exercițiu frivol de xeno- curatoriere la Rezidența Scena 9 împreună cu Suzana Dan, Vasile Leac și Alexandru Ciubotariu. Am mai discutat și cu alții și altele acest puzzle. Pe scurt este vorba de o chestie suprinsă spontan de mine la TV, la una din mineriadele din București în anii 90. Atunci într-un cadru televizat, la nu știu din care dintre mineriade, dintr-un grup de mineri aduși din Valea Jiului, unul dintre ei a fost intrebat de echipa TV de ce a venit la București, și cu ce revendicări. La care el raspunde sincer: „Am venit la televiziune să cer să ne mai dea episoade din Captain Power and the Soldiers of the Future!”Nu glumesc cu această anecdotă minoră, și vreau să o iau foarte în serios. În ceea ce mă privește – acest fragment TV nu îl consider poantă ieftină, cădere în derizoriu sau ceva pur hilar tipic acelor ani. Pentru mine raspunsul aceasta dat in doi peri de acest tânar miner venit în capitală din orașele miniere ale țarii este primul semn tectonic că ceva se schimba masiv – că se trece de la o industrie la altă industrie. Cum devine un miner din Valea Jiului, din industria carburantilor fosili, din sindicatele muncitoresti – un fan? Cum se naște din clasa muncitoare fan-ul SF, fanul unui serial american cu biodroizi, șefi imortalisti, mașini inteligente și primele 3D efecte menite să dea corp unei viziuni deosebit distopice de o anumită natură, no future, post-industrială și nu numai post-umană ci si post muncitorescă. Unde se mută fabrica, cum se consumă și cum se distrează și e fascinat el de istoria propriei demantelări, a propriei destructurări și a punerii ei în imagine. Din erou, el brusc devine anti-erou la TV. Shift-ul ăsta din reprezentant al unui industrialism glorificat, brusc poluant, care însa avea o putere colectivă de negociere în fața capitalului îl plasează inaintea vremurilor – în viitor. Cum brusc este peste noapte disempowered și televizual în acelasi timp. Se transformă și este transformat în dușmanul principal, în dușmanul de clasă atat al noilor industrii electronice care se vor brusc albe și non-poluante, cât și posibil fan, abonat Netflix, fanatic de seriale, binge watching și gata să își ceară și ăa influențeze serialul preferat, să se simtă entitled ba chiar să vină să organizeze urătorul Comicon îpreună cu Kaufland la București. În acest puzzle mă simt angajat eu de câțiva ani dacă nu din clipa în care am auzit/văzut acest fragment la TV în 90 chiar după revoluție de care am devenit conștient de abia în prezent.
6 Cum vezi evoluția profesiei/proiectelor tale în viitor?
Cred că toate astea ar putea fi comasate într-o singură intrebare (cu aia de sus). Cum spuneam cred că sufăr o deprofesionalizare constantă, uit și ce știam să fac, am ajuns în situația în care îmi este foarte greu să mă explic sau să mă justific în fața celor care mă întreabă la ce lucrezi, ai lucrat sau ce vrei să faci acum, sau vrei să faci în viitor. Am senzația că dat fiind că am refuzat sau mi-am permis să refuz diferite posturi, locuri mai sigure sau să mă angajez într-o instituție anume, nici nu mai am cum să pretind o viziune de ansamblu in ceea ce mă privește. Cele mai multe și cei mai mulți pe care îi cunosc au deja un .com sau un .ro sau și-au construit cumva o carieră, o traiectorie, un sediu, cât de cât bine manageuită. Ce văd la mine îs cimitire de proiecte, epave de bloguri, etc. Un lucru important este când prietenii te coopteazâ, incep să apreciez asta din ce în ce mai mult, așa cum o faci tu acum, și cred că și tu ai facut-o chiar dacă poate nu sistematic în trecut. Mă bucur când cineva mă implică în ceva, când cineva vine și zice haide să facem asta, haide să ne gândim împreună la asta. Dacă fiecare își forjează parcursul personal, dacă încearcă doar să se actualizeze – în limbaj curent, și azi e aproape by default, riști să nu mai poți face nimic alaturi de alții. Mă bucur că am putut colabora cu tine, cu Sebastian Big, cu Alexandra Croitoru, Bogdan Otaku Gorganeanu, Milos Jovanovic, de trio Nanca/Cosma/Gontz așa cum i-am cunoscut la un moment dat, Mimi Sălăjean, Mihai Lukacz, Sara Lehn, Candidatura la Presedentie, Lucas Cantori, Ovek Finn, Dyslex, Philou Elvis Burrito, Mabento, cu Claudiu Cobilanschi, Anca Benera, Biroul Melodramatic, Valentina Desideri, Bezna, Kavdanska & Dilmana, Manuel & Brynjar, Mircea Nicolae, Nicu Ifloveanu, cu Alt Art, Protocol Cluj, Tamtam, ODD, Mes 56, Lifepatch, Magma Sf Gheorghe, Simultan Timișoara, cu galeria Andreianei sau Centrul de Introspectie, cu Ion Dumitrescu, Vasile Leac, Szilard Miklos, Fundația Tranzit Sibiu și București, Colecția Energii Regenerabile de la Fractalia și multe altele și alții care merită menționate menționați. Mă bucur și de cei cu care nu am colaborat direct, dar cel putin am apucat săi ii cunosc. Mă bucur de rarele ocazii de a curatoria ceva ce nu am îndrăznit în trecut. M-am bucurat când m-a contactat Mihaela Drăgan să vorbim despre SF și Romacen. M-am bucurat când cei de la arhiva de Sunet au venit să vorbim despre sunete din Timișoara. Sau când am scris despre Octavian Nemescu invitat de Muzica Imaginară. M-am bucurat când m-a invitat Gabi P.N.E.A. să particip la blogul lui Timespacewarps unde e loc de reflexie înafara FB-ului, de picaj spațio-temporal liber și modalitatea de arhivare a șirului deșirat de idei, sunete, traiectorie perceptuală prin noianul de date. Ce mi se pare din ce in ce mai dificilă este convivivialitatea – este acest lucru comun inimaginabil, socializare înafara platformelor întru un common task a la Feodorov. Am ajuns să mă bucur de micile cooptări, să nu le contabilizez și să nu le inumăr și sunt bucuros când pot să întorc favoarea sau când sunt destul de sigur pe mine încât să pot chema și pe alții.
7 Ce relație ai cu Inteligența Artificială, dar cu roboții?
Cred că am un post recent pe tema asta chiar pe blogul ținut împreună cu Gabi. E vorba de o discuție pe marginea filmului lui Seth Ickerman, defapt un videoclip extins +18, un sf biopunk space opera plin de sex magick pe muzica synthwave https://timespacewarps.wordpress.com/2021/08/24/1930-blood-machines-mini-series-2019/Am și un fel de inregistrări amatoricești făcute pe soundcloud un plunderphonics cu program de sunet linux acum cațiva ani – cred că acolo poți vedea exact cam ce relație am cu ce numim noi azi AI sau roboți sau entitați care nu există doar în filme și jocuri ci și în jurul nostru. Avem asistente sau asistenți virtuali care te ascultă și învață ce nu te astepți, uneori extrem de influențabili în ceea ce priveste cultura contemporană sau bias-uri umane culturale etc Pentru cei interesati aici iată un track dintr-o serie care se vrea un fel de implant de memorie sau coaching al unor angajați din viitor din cadrul a diferite corporații inter planetare fictive https://soundcloud.com/earth-evacuation-plan/data-recovery-foundation-tapes-i-choam-corporationplanet-kaitain făcut acum vre-o 6 ani sau mai mult. Vezi poate mă interesează mai curând aspectele astea secundare, scăpate din ecuație, felul în care discuții despre Intelligence Explosion sau Super Intelligence X-risk monopolizează discuțiile de pe holurile sălilor de conferinte de la Davos din Elveția de acum cațiva ani. Mă interesează modul în care paradoxuri sau speculații cu privire la AI-uri alimentează temerile unor comunități ultra raționaliste caracterizate de interesul pentru eficientizare și singularitate – cum este absorbită atenția lor de o hiperstiție de tipul Rocco the Basilisk. Ai zis relaționare – mă interesează și această relaționare delicată, ușor de desprins, felul ăsta în care legăturile firave îs mai curând alea care contează, nu cele puternice. În teoria rețelelor – aceste legături ar fi astfel nu acele legături forjate și verificate, alea de exemplu care leagă membrii unui grup conspirativ, membrii unei familii, mafii, clici etc adică cele care leagă o organizatie puternică cu mijloace etc la dispozitia ei, ci cele cumva care țin de un fir de păr. Felul în care poți elimina cu un spalat de mână microbii sau virușii de pe mâini. Alta interrelaționare slabă puternică care a ieșit azi în evidență este însăși de natura non-inteligentă, adică această inteligență extrem de simplă incubată de capitalism jet set care este virusul COVID și cheap flights, și cursa asta extrem de inegală cu viteze de mutație și tulpini care nu le poți numi inteligente, dar care îs extrem de eficiente în a folosi slăbiciunea și precaritatea sistemului, pofta de profit ca ușa din spate, profitând de conectivitatea globală și tehnolgică pentru a deveni flagel.
8 Cum vezi relația dintre tehnologie și natură în viitor?
Cred că am o problemă cu viziunea asta care e fixată pe o anumită tehnolgie – sau să zicem modul în care diferite tehnolgiii istorice au explicat mecanismele vieții, sau au fost folosite ca niște metafore ulterior depășite sau reținute cu efecte extrem de nocive. Mă refer aici la Descartes și mecanicismul ăsta al revoluției științifice sau felul în care intenționalitatea e scoasă din ființe, mod de a gândi care lasă cumva animalele pe margine, le reduce la mecanisme fără simțire, suflet, emoție etc ex atunci când compară schelălăitul unui câine lovit cu o ușă neunsă care scârție. Mai curând sunt intersat și împărtășesc cu alții un anumit gust pentru deriva metafizică, atât cât îmi permit – ținând cont că metafizica a fost cumva circumscrisă de proiectul (vezi iarăși) Kantian ca metafizică experiențială și imposibilitate a știutului obiectului in sine. Dacă metafizica a fost cumva dezavuată, exmatriculată de aproape toate curentele filozofice, trebuie revizitată ca un SF deloc naiv, joc al facultăților și dispoziție de a aborda tehnologia și tehnologicul în alt fel (tehnologia ca atare a fost repudiată alături de metafizică de continentali plini de gravitate precum Heidegger). Încerc să cred ca m-am lăsat purtat încetul cu încetul de o anume dezinvoltură metafizică precum cea inspirată de – matematicianul A N Whitehead (și cei care l-au continuat in diferite direcții – că e vorba de Isabelle Stengers sau Steven Shaviro sau alții – ba pot spune și Ion Dumitrescu printre cunoscuții directi), o lipsa de dispreț și o generozitate față de nou inerentă gândirii lui, nici măcar purtat de ‘schema’ lui ci mai curând purtat de tonul lui incurajator. E o pofta nouă care incearcă să redea un anume naturalism – un realism măsurat & echilibrat al discuțiilor despre lume largă sub toate aspectele ei, al curajului de a fi parte dintr-o realitate intangibilă și ininteligibilă absolut bizară a universului conturat de știință. Nu vreau sa confund lucrurile și sincer prefer felul în care anumite SF-uri nu se lasă coordonate doar de știința asta curentă, ci se aruncă, extrapolează nerabdatore să asculte de cerințele astea de replicare și testare tipice pozitivismului științific. Ca exemplu SF-ul nu trebuie privit doar ca metaforă sau exclusiv ca gen literar, ci ca ceva direct, raspândit în jurul nostru, cât se poate de concret, dar și ca paletă afectiva, ca instrumentar literal ce ne învață și dezvață să trăim cu tehnologii sau mai bine zis să încercăm să multiplicăm cosmotehnologii aferente.Un exemplu ar fi Jeff Vandermeer (Southern Reach trilogy, sau Borne cycle). El ca sa iau doar exemplul asta destul de cunoscut – cumva vede, crează un transumanism descriptiv ambiental, făra nostalgii față de antropocentrism și excepționalism uman, însă fără sș fie mizantrop sau adorator al teoriei Gaia care deseori riscă sa pice în eco-fascisme de tot felul. Propunerea lui e complet imersata, co-depedentă și transformaționala, nu e deloc dominantă, suprematistă ca transumanismul ăsta de tip ultra-umanist. Văd în el un anume postumanism critic pesimist maturizat, însă pe deplin încrezător într-un transumanism ambiental care deseori teoretizat pare mult mai sărăcăcios în comparație cu ce propune Vandermeer în cărțile lui. Borne este de exemplu o arma vie – o fiinta biotehnologica conceputa ca un fel d arma latenta care incet creste si infloreste si a carei teleologie sau menire nu este deloc clară. Nimeni nu știe cum a ajuns aici, și nici care sunt pașii manipulărilor din spatele genelor și evo-dezvoltarii lui, și nici nu mai contează pentru că nu poți da lucrurile înapoi când trebuie să împarți pământul cu nenumărate ființe orfane, biotehnologii orfane, organisme proscrise de însași creatorii lor. Trebuie sa binevenim și să învățăm să acceptăm ecologii noi care au iesit de sub incidența umanului sau a laboratorului mamă (chiar dacă la un moment dat acolo era petri dishul lor preferential) și atunci când laboratorul nu mai există.Lumea asta a lui Jeff Vandermeer din Borne este o lume plină de ființe ieșite din tiparele taxonomiei Lineene clasice de muzeu natural, sunt fiare neclasificabile nenaturale, exuberant de periculoase, gingas ucigatoare, blând sfâșietoare, entitați trucate rămase pe drumuri care și-au făcut culcușuri în fel și chip. Borne este aproximativ ca un mugure găsit atrăgător și plin de țepi ascunși, un mugurel dinăsta care se transformă, e shapeshifting și poate fi incredibil de periculos și în acealași timp extrem de prietenos într-o lume neprietenoasă – cu dorințe și cu tendințe proprii care nu pot fi confundate cu cele ale oamenilor din jur oricât de părinți adoptivi s-ar dorii ei. Este o lume de nerecunoscut, unde nu mai putem impune tiparele noastre pastorale de codru frate cu noi și de mediu natural neatins vândut ca Romania neâmblânzită. Este o pregatire pentru o lume îmblanzită dezlănțuită care ne transformă pe masură ce o transformăm. Mitul grecesc spune ca au scăpat tot felul de lucruri în genere nenorociri din cutia Pandorei, dar azi nu are sens să ne lăsăm orientați doar de mituri recurente și cosmotehnologiile familiare, și e bine să mai cultivăm și învațăm lucruri noi, ba chiar și din tradiția antică chineză nu numai din cea greacă. Trebuie ca să înțelegem ce e cu astfel de mituri ale progresului, ce se întâmplă cu aceste lucruri scăpate, dezavuate, plecate și răspândite prin lumea largă. Aici mă refer direct și la invenții care nu ne-au aparținut poate niciodată sau tehnolgii elaborate de alții, lucruri care nu aparțin nici măcar inventatoarelor/ilor, ajunse departe de punctul lor de origine, devenite atăt de generalizate încât au devenit bun comun cu aplicații nenumarate. Iată busola magnetică chineză, acest magnetism în nuce poate fi azi tehnologie sau imagistică pe baza de rezonanță magnetică, sau tren maglev.
9 La ce proiecte visezi? sau ce l-ai întreba pe viitor dacă l-ai întâlni?
Iarași, ca sa evităm aceste proiecte care parcă vezi, nici aici în libera visare nu ne dau pace, aș zice că aș vrea să continui să căutăm moduri de convivialitate – moduri de trai co-depedent, călatorii destul de rasfirate ca să se poată parcurge spațiul și timpul în comun, cu feluri și stiluri de a simții, de a împărtășii pasiuni, și de a dispărea împreună, poate chiar și a impartașii cu altii – cu prietenele necunoscute sau cu prietenii necunoscuți nu un răsarit ci mai curând un apus de soare. Citesc pe sarite Dhalgren al lui Samuel R Delaney, este ceva fabulos să te pierzi prin cartea aia groasă de o stilistica fără cusur, scrisă în 1975, un an inainte de anul nașterii mele, carte adăpost și avanpost în vremuri de restriște, lume care este aproape de neapucat și totuși permite și stimulează pașii necesari spre aceasta prietenie descentrată și trăire printre crăpăturile lumii.
Norina Creț
1 Crezi că dacă ne imaginăm viitorul poate sa fie primul pas in care contribuim la manifestarea lui?
Cu siguranță vizualizarea viitorului ne aduce mai aproape de ceea ce ne dorim să materializăm, în sensul de a ne seta obiectivele și viziunea pe termen lung. Fără puterea imaginației , cel mai probabil am bate pasul pe loc, nu ar exista inovații, iar viitorul ar arata ca un prezent continuu mult prea previzibil.
2 În ce măsură consideri că o privire critico-analitică asupra trecutului poate avea un rol constructiv în modelarea viitorului?
Atunci când omul este dispus să privească detașat de propria subiectivitate în legatură cu timpul în general, modelarea viitorului își schimbă sensul. Consider că o schimbare de paradigmă în ceea ce privește perspectiva noastră asupra timpului, ne poate modela realitatea într-un mod autentic și constructiv. Eu văd spațiul și timpul asemeni unor forme pe care le percep ca tipare, pentru a ordona cumva ceea ce experimentez la nivel senzorial. Așa cs tradusă într-o nouă paradigmă , întrebarea ar suna cam asa ” În ce măsură consideri că schimbarea tiparelor de gândire/comportamentale ar putea avea un rol constructiv în evoluție?” În măsura în care am putea observa tiparele , am avea capacitatea de a modela/manifesta/schimba pe loc viziuni, atitudini, situații , idei, fără a ne identifica foarte mult cu ceea ce a fost sau ceea ce va fi. Am comprima totul și am putea să căpătăm claritatea extraordinară a minții în momentul prezent și capacitatea ei de a modela realități, în loc să privim mereu intr-o oglinda retrovizoare.
3 Cum vezi rolul culturii contemporane în relație cu viitorul?
Hmm Cultura contemporană pare a fi multă, multă cenușă, din care stă sa iasa o pasăre Phoenix. Trăim într-o lume care se schimbă cu o viteza uluitoare, iar viitorul ajunge să ne prindă uneori pe nepusă masă, fiind un prezent mereu grăbit. Ce văd ăn jur este că o mare parte din oameni încă stăruie în vechile modalitați de gândire, se simt depașiți ori înstrainați, deși uneori au mici sclipiri despre necesitatea debarasarii de ele și dezvoltarea capacitaților intuitive, creative si inovative. In viziunea mea, suntem undeva între două lumi, iar a doua conține un infinit de posibilități.
4 Ți se pare că studiul viitorului ar avea un impact constructiv dacă ar fi introdus în programa educațională?
In viziunea mea, sistemul educațional curent e inadecvat pentru vremurile în care trăim și totodată limitativ în ceea ce priveste potențialul uman. Un studiu al viitorului presupune întâi o conștientizare a vremurilor în care trăim în prezent și potențialul lor, însă din unghiul meu ce observ este că avem tendința de a ne uita mereu într-o oglindă retrovizoare și a perpetua un sistem rigid care are mai mult de-a face cu trecutul. Un sistem care inabușește încrederea creativă. Mi se pare că studiul prezentului și a potențialului creativ in aici și acum, prin explorare și observare a mediului înconjurator, dar și prin activități experențiale, ar avea un impact constructiv. Doar construind în prezent, putem avea parte de rezultate in viitor.
5 La ce proiecte lucrezi acum?
În prezent, colaborez cu o grădiniță în natură – natureforest kindergarden, unde majoritatea activităților se desfășoară în pădure sau spațiu deschis (curte). Activitățile desfășurate sunt diverse, bazate pe explorare, joacă și descoperire. Viziunea mea este să aduc un plus activităților outdoor și să organizez tabere la munte, în zone rurale, in jurul conceptului de permacultură.Tabere în care oamenii mici să aibă oportunitatea să se implice în tot ce inseamnă traiul în acest context și să învețe prin experiență ” viața la țară”, grija față de oameni, grija față de natură și imparțirea echitabilă a surplusului. Permacultura este o modalitate de proiectare și design a așezărilor umane și sistemelor agricole perene, bazată pe imitarea relațiilor ce există deja în ecosistemele naturale. Adoptând acest model, oamenii mici și oamenii mari invață să trăiască în acord cu ritmurile naturii, păstrând echilibru atât în ceea ce îi privește, cât si în mediul înconjurător.
6 Cum vezi evoluția profesiei/proiectelor tale în viitor?
Evoluția proiectelor depinde în mare parte de consecvența și perseverența în acțiuni. Viziunea este conturată, însă manifestarea și rezultatele ei depind de diverși factori: comunitatea de oameni din care fac parte, resursele necesare și motivațiile din spatele acțiunilor. În cazul în care cele enumerate mai sus continuă să se impletească frumos, evoluția va fi și ea una notabilă și frumoasă. Până una alta, revin la prezentul constructiv 
7 Ce relație ai cu Inteligența Artificială, dar cu roboții?
Cam departe de mine acest subiect.
8 Cum vezi relația dintre tehnologie și natură în viitor?
Ca idee de cât de greu este să anticipăm în ziua de astazi ce va urma în ceea ce priveste tehnologia, ne gândim la felul în care am anticipat ceea ce se intamplă în prezent, acum 50 de ani. Dacă acum vreo 80 de ani a fost creat primul computer digital, iar în ziua de astazi deja se vorbește despre nanotehnologie, nici nu imi pot închipui ce va fi peste înca 80 de ani. Eu sper doar că va lua o direcție benefică, un punct de susținere și sprijin pentru natura și om , un instrument de folosit și nu invers. Chiar nu vreau să cred scenariul care ilustrează fuzionarea corpului și minții umane cu calculatoarele.
9 La ce proiecte visezi? sau ce l-ai întreba pe viitor dacă l-ai întâlni?
Visez la o comunitate de oameni cu aceleași principii și valori , un spațiu în care ideile și viziunile noastre să se intâlnească și să se manifeste. Proiectul mult visat este construirea unei căsuțe în vârf de deal, care odată îndeplinit, să reprezinte un spațiu de desfășurare pentru activități constructive, creative și recreative.
GRĂDINA 