vorbeam noaptea trecută de Perseu … de capul tăiat al Meduzei, de capul ce stă atârnat de țeava din fosta spalătorie, actuală Navă CS-istă … se pare că lucrurile sunt chiar mai interesante de atât … pe deoparte e numele lui Perseu ce duce în/la Persia… iar Persia la Persepolis … iar Persepolis la destinul său trecut prin focul lui Macedon acum 24 de secole … însă Macedon se pare că a fost instigat la incendiu de o colegă răzbinică, ca să zic așa, de un fel de prostituată artistă pe nume Thaïs … :
… interesant, Thais … Taris …
… mda, ce să mai și zic … câteodată parcă trăim într-un existențialism oniric …
orișicum, va mai rețin oțâr atenția întorcându-mă la Perseu, mai exact la conceperea/nașterea lui … Doamne … nu mi deloc rușine nici cu Zeus ăst
Conform unui oracol, regele Acrisios al Argosului – strănepotul regelui Acrisios – avea să moară de mâna nepotului său. De aceea o închise pe fiica sa Danae într-un palat subteran de bronz. Dar Zeus, îndrăgostindu-se de ea, a intrat în acel palat printr-o ploaie de aur. Din cei doi s-a născut Perseu.
… Pe moment, Over Roger cu aceasta scurtă meditație despre lumea noastră și antichitate …
Acum ceva vreme am trecut puțin pe la Plan Zero să mai salut lumea. Colegii de acolo erau strânși la Baza 2 unde lucrau la ceva proiect, pe lângă masa de Tetris care în momentul ăla era mutată la Baza 1.
Claudiu era pe picior de plecare, Mihai, șăfu ăl mare, nu era peacolo în seara aia, Marius era prea absorbit în ceva cod presupun, dar Alex și Alexandra s-au băgat să facem o mandală înainte să comande ceva cartofi prăjiți. Fiind pasionat atât de jocuri cât și de tehnologie, Alex a rezonat la ideea ca pe viitor să dezvoltăm jocul și într-o zonă de realitate augumentată combinată chiar cu artă generativă.
În timp ce construiam mandala, am mai povestit una alta cu ei, în pauzele dintre turele lui, Alex mai mergea să dea cu vopsea ceva lucrări făcute la CNC, iar după ce am ajuns să punem toate cele 100 de cuburi în ordinea care s-a așternut de la sine, am facut o poză și am strâns cuburile. Aveam treabă puțin pe la CS. Sunt sigur că o să mai fie ocazii și de alte mandale pe la Plan.
Am zis să mai scriu și eu una alata pe blogul ăsta că de ceva vreme numa interviuri am postat, da nu-mi pare rău, ci chiar îmi pare tare bine că s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat și cu ocazia asta le mai mulțumesc odată celor care au răspuns la interviuri.
Acum că m-am hotărât să mai scriu și eu ceva txt de pe zonă, mă gândesc oare cu ce să încep … că pe lângă contextul global în care ne aflăm, context cu bune și cu rele totodată, mai există și micile forme de expresie a existenței și a vieții chiar în jurul nostru, iar dacă mă gândesc la dimensiunea așa zisei culturi contemporane și la generatorii și sustinătorii ei din imediata apropiere, subiectele sunt destul de complexe și nuanțate ca să zic așa. În ce privește granițele/delimitările a ceea ce percep când mă refer la zonă, au parcă un caracter fluid și totuși articulat în funcție de posibilele subiecte luate-n meditație.
Cred că deocamdată mă opresc aici, urmând să încerc, în viitorul nu foarte îndepartat, să mai postez câte un text sau poate chiar și câte o imagine de pe zonă.
Acum ceva vreme am trimis mai multor prieteni o serie de întrebări cu o tentă puțin mai viitorologică. Din cei mulți care s-au arătat doritori să facem interviul, trei au răspuns propriuzis. După ce o vreme de așteptat răspunsurile și celorlalți doritori prinși probabil în cele ale vieții, am zis că nu mai insist, dar nici nu mai aștept, hotărându-mă să public împreună cele trei răspunsuri, cu asta terminând seria de interviuri.
Ana Lukacs
1 Crezi că dacă ne imaginăm viitorul poate sa fie primul pas in care contribuim la manifestarea lui?
Da, cred ca ne putem crea o mare parte din viitor, prin cum ni-l imaginăm. Poate nu îl putem influența în totalitate, dar cu siguranță atragem în realitatea noastră viitoare ceea ce creăm azi în imaginație.
2 În ce măsură consideri că o privire critico-analitică asupra trecutului poate avea un rol constructiv în modelarea viitorului?
Am să le despart puțin. Nu cred că o privire critică poate ajuta, nici pentru trecut, nici pentru prezent, nici pentru viitor. Toți avem un critic interior care se manifestă în exterior. Poate ar fi timpul să nu îl mai ascultăm, intr-o măsură atât de mare. Iar despre analiza trecutului cred că e utilă în măsura în care mă ajută să înțeleg anumite comportamente de tip cauză-efect, anumite lucruri care funcționează ca niște mecanisme de declanșare a unor trăiri, dar nu aș considera-o constructivă în modelarea viitorului pentru că asta ar reduce viitorul la o simplă reacție la emoțiile atașate acțiunilor din trecut, ceea ce ar fi destul de trist.
3 Cum vezi rolul culturii contemporane în relație cu viitorul?
Nu știu să îți răspund la întrebarea asta.
4 Ți se pare că studiul viitorului ar avea un impact constructiv dacă ar fi introdus în programa educațională?
Cred că futurologia este un domeniu extrem de vast și cred că nici noi ca adulți nu reușim să conținem tot ce e acolo. Dar poate chiar de asta, copiii ar putea să aducă o valoare mai mare acestui domeniu. Dar nu o văd ca o materie de predat, ci ca o materie de explorat și de construit împreună cu elevii. Dacă introduci viitorologia intr-o programă universitară, cred că o duci strict la nivel de construct mental și o lipsești de magia ei.
5 La ce proiecte lucrezi acum?
La mai multe, dar azi cel mai important proiect este că scriu o carte, împreună cu alte 19 femei, despre esența și impactul cercurilor de femei.
6 Cum vezi evoluția profesiei/proiectelor tale în viitor?
Eu cred că nu mai trăim în vremurile în care un om are o profesie. Cred că am ajuns să ne dezvoltăm pe diferite paliere, ori pentru că ne-am dorit asta, ori pentru că a fost nevoie să ne adaptăm. Dar îmi place să ascult oamenii povestind despre profesiile lor. Le dă viață, atât oamenilor, cât și profesiilor. Iar despre evoluția proiectelor mele, cred că numai viitorul știe încotro se vor duce. Pot să le sprijin cu o intenție, dar cred că e mai fain să le las libere…în viitor.
7
Ce m-ai nimerit cu intrebarea asta. Am terminat secția de Informatică la liceu, apoi am studiat 12 ani Psihologia ca specializare, iar azi lucrez într-un ONG care deservește comunitatea de IT. În general cred că scopul tehnologiei este să ușureze munca umană. Și există multe exemple de acest gen, cum ar fi terapia asistată de roboți pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, unde rezultatele clar variază și încă e mult de explorat, dar cred că e un exemplu bun pentru cum putem folosi tehnologia în scopuri umane.
8 Cum vezi relația dintre tehnologie și natură în viitor?
Aș vrea să ies din gândirea activiștilor de tastatură care cataloghează orice inovație tehnologică ca fiind în defavoarea naturii. Exemplu banal: cum ar fi să tehnologizăm niște procese de plantare?
9 La ce proiecte visezi? sau ce l-ai întreba pe viitor dacă l-ai întâlni?
Întrebare pentru viitor: “ ce face prezentul?”
Ștefan Tiron
1 Crezi că dacă ne imaginăm viitorul poate sa fie primul pas in care contribuim la manifestarea lui?
Haide să nu delimităm „imaginarea” sau capacitatea asta de imaginare care este în mod obișnuit înțeleasă doar ca o facultate umana, abilitate particulară, doar o extensie fericită a cogniției; a diferenței primatelor evoluate cum se simt și se cred oamenii față de celelalte specii. Sa știi că pentru mine și alții sper, este din ce în ce mai important să ajungem să putem vorbi de exemplu despre becterii sau alge verzi-albastre non-sapiente și în acești termeni. Să putem chestiona modelul propriu evolutiv cu care ne-am născut printr-o conjunctură istorică cu alt model străin, non-neuronal, lipsit de creier, al unor organisme unde viața merge înainte fără sistem nervos central. Deci ce facem cu „imaginația” asta care presupune o lipsa de imaginație în jurul ei? Cred că merită investigat cum am putea recunoaște sau include și manifestările unei imaginații vădit debordante, una care debordează granițele acestea arbitrare ale inteligenței. Asta pe fundalul unei distribuții inegale sau al unei așa zise rarități a imaginației în istoria vieții pe Terra, așa cum e transmisă ea de științele vieții si de însăși biologi azi. Dacă incerc să învaț ceva din lecturile STS (Science and Technology Studies) este să nu accept imediat istoria teoriilor cheie din biologie așa cum este ea predată sau transmisă normativ și canonizată în manuale. „Criza imaginatiei”, fie că e vorba să vorbim de o criza sau nu, e strict alipită de uman by default, e atribuită atât în arte cât și în științele naturale exclusiv umanului. Important e sa nu avem strictețea asta legată de viitorul imaginat doar de unii sau de unele cu doua picioare. Imaginația e alta, si mai ales o imaginare a unei altfel de lumi. E modul agențial și tangențial imprevizibil, modul activ ce emana, speculează și emite o ‘alt fel’ de lume. Dacă ne referim strict la cadrul capitalismului patriarhal și rasist care a subjugat și exploatat miliarde de specii de pe această planeta, această lume altfel decât e, este din ce in mai irealizabilă. Pe timp ce trece parcă se închide fereastra de oportunitate când se mai putea face ceva. Și mai mult, în cadrul acesta actual, aceaste alte lumi sunt socotite perdante, și am preluat aiurea acest apelativ de „unfit” care le trece invariabil în imposibil, inadaptabil și improbabil. Adapționismul strict este azi mai curând maladaptiv, o justificare a tuturor inegalitaților economice din ce în ce mai evidente & obscene.Visau stromatolitele sau contribuiau ele imaginându-și prin regatul lor gazos, nu numai individual, ci planetar colectiv, la o lume de mâine în plină oxigenare și oxidare, acum câteva miliarde de ani? Poți identifica în bulele acelea ale imaginației lor eliberate pe timpul unei perioade greu de imaginat și de conceput în termeni umani, înțelegere limitată de o imaginație care cu greu scalează efectele a milioane de țevi de eșapament sau de epoci desfășurate la nivel de milioane de ani? Și cu toate astea știința este cea care a sondat „deep time”-ul și care a incercat să ne demonstreze contribuția altora necunoscuți altfel decât umani la acel strat protector în care am aparut și am devenit conștienți (fără să ne întrebăm cine ne protejează de radiația cosmică sau UV). Această imaginație atmostferică implică apariția unui viitor unde celulele care erau altădată aflate în diviziune liberă, nedezlipite unele de altele nu mai sunt singure. Acestea, între timp, au început să exhibe comportamente coordonate, comportamente de grup la o altă scară decât cea individuala, să meargă („mers colectiv ciliar”) într-o direcție oarecare. Primele nivele de organizare a primelor mișcări apar ca dezechilibre de sute de cili microscopici si potențial de câmp preexistent în unul din aceste modele evolutive investigate astăzi de cercetatori.Creierele noastre extrem de complicate sunt deseori bulversate de realizarea că nu e nevoie de creiere ca să ai primele coordonari celulare, însa azi ai nevoie mare de coordonare la scară largă și de un Minister al Viitorului (a la Kim Stanley Robinson) ca să preîntâmpini ce a devenit invitabil: criza climaterică. Dificil de perceput, conceput si imaginat acest împins înainte al țesuturilor și liniilor celulare extrem de simple diferențiate acum în derulare spațio-temporală…
2 În ce măsură consideri că o privire critico-analitică asupra trecutului poate avea un rol constructiv în modelarea viitorului?
Cred, și aici sunt de acord cu cei care practic văd limitele acelui viitor total – acel viitor totalizant promovat de seriale tip Star Trek să zicem (la care mă uit cu placere cu toate astea!). Un viitor care impune o singura varianta ineluctabila de viitor restului speciilor din jur. Hai sa zicem un viitor unic bazat doar pe un „warp drive”(impactul unei invenții care duce totul in super-luminic). O invenție imaginară, dar care direcționează exlusiv acel viitor ineluctabil al umanității ca pe un întreg, ca pe ceva dacă nu extrem de problematic, atunci ca pe ceva cu anumite carenţe care nu sunt evidente la prima vedere atunci când totalizarea e facută doar în jurul unui grup privilegiat tehnologic. Probabil că un filozof ar zice că această privire analitică sau privire critică este o urmare directă a moștenirii post-kantiene care a imparțit filozofia occidentală într-o tradiție continentală și una analitică. Nu sunt filozof, deci nu o intru în aceste detalii. O să cer celor interesați să se întrebe în ce masură orice viitor va depinde de ceva mai umil decât ne asteptăm, de ceva care nici măcar nu apare menționat în variantele astea de viitor total. O simplă observație – făcută de Charles Mudede care scrie pe Slog, e legată de absența plantelor verzi pe navele Federației Unite a Planetelor (din viitorul universului Star Trek). Plantele, ca furnizorii primari de energie cel puțin pe această planetă, sunt cumva complet trecute cu vederea, depășite etc … Mă bucur că zici de trecut în raport cu tradiția de filozofie critică – pentru că acest trecut tinde să fie mult prea des demonizat ca tradiționalist și retrograd din oficiu, sau invers ca trecut de minat, ca un fel de combustibil pentru o nostalgie nesfârșită (vezi retro manii, retro futurisme 80s retro 90, retro 2000s). Unul din cele mai simptomatice curente SF a fost cyberpunk-ul care se cristalizează în 80s pe timpul cursei înarmării dintre blocurile de est și vest, ca gen SF apărut cumva într-un loc anume (Vancouver, Canada). Este un viitor perceput într-un loc unde coexistă straturile de timp, în care trebuie sa te descurci cu ce ai și să te folosești de orice există vechi sau nou. În același timp trebuie să ținem cont că viitorul Silicon Valley californian nu este deloc sumbru și opresiv coporatist în sens cyberpunk clasic, ci mai curând ceva de genul luminos corporat și de wellness epuizant și profund anti sindicalist ca in filmului The Circle 2017. Într-un fel astăzi asta ne face să înțelegem de ce nu mai suntem vecini cu vecinii noștri, ci cu toți bogații de business park-urile de pe planeta. E important însă de reținut că cyberpunk-ul acesta la origine canadian reține straturi temporale, admite persistenta trecutului, complificitatea aceasta temporală întru viitor, mai ales când e vorba de androizi cu termeni de garanție și oițe robotice exclusiviste.
3 Cum vezi rolul culturii contemporane în relație cu viitorul?
Parțial cred că am raspuns mai sus la asta. Cultura contemporană e încă prea „cultură” și încercările de a reda o dimensiune eco-critică sau de a include cultura de laborator (ca în cultura de bacterii sau iaurt) sunt încă extrem de firave și încă prea mult delimitate de marca Danone, de lipsa unor bugete de cercetare dezinteresată și preponderentă reclamelor big tech. E important – cum e viitorul ăsta azi decuplat de nou, sau care e divergența față de viitorul mediat de filme de gen, în sensul că noul este azi ‘mai multe feluri de vechi’, iar acest viitor vandabil este in genere parcelat, amanetat, împachetat în instrumente financiare complexe (așa numitul fintec), dintre care unele se numesc chiar futures. Chiar dacă suntem la marginea efectelor financializării, putem lua campania asta recentă executată de banca BRD „Tu esti viitorul” ca să vedem în ce fel presiunea culturii contemporane (reprezentată de instituții financiare) amplifică presiunile din jur mai ales asupra indivizilor, planurilor personale, etc și mai ales a acestui Tu – unitar, etnopolitic, îndatorat, plătitor de rate și hiper stimulat senzorial. Totul este încă din păcate transpus în termeni de tu sau eu, sau el. De văzut cât de mult este asta în contratimp cu situații care nu sunt nicidecum izolabile, locale sau individuale, sau de văzut cum e distribuit inegal acest viitor de-a lungul unor unități teritoriale depășite, sau invers cât de greu anumite populații, ecologii, corpuri, genuri, etc iși fac loc in conștiința și în realitatea contemporană. Cred ca SF-ul în sensul de speculație fictivă, ficțiune speculativă sau știintifico fantastică are rolul asta de traducător cultural în ambele direcții, exact ca în filmele SF când un echipament imaginar traduce simultan dintr-o limbă extraterestră în alta – traducând realitați care depășesc individualul, umanul sau limitele percepției când e vorba de transformări științifico-tehnologice și sociale imposibil de calibrat.
4 Ți se pare că studiul viitorului ar avea un impact constructiv dacă ar fi introdus în programa educațională?
Clar asta, numai că aș alterna acestă viitorologie presantă, oprimantă și hyped up cu alte lucruri. Poate este cazul să includem în programa edu și ceva despre ficțiune speculativă, și asta tocmai în virtutatea primei tale întrebări. Viitorologia trebuie nuanțată, dacă te referi la viitorologie de tip bancar, de tip start-up, trebuie să avem aici rezerve clare, ținând cont că tot ce ține azi de pronosticuri, forecasting este astazi puternic angajat în imposibilitatea unui viitor comun. Viitorologie a la guruși tech nu cred că avem nevoie, pentru că e plină lumea de vizionari extrem de miopi. Nu avem nevoie de vânzătorii unei singularitați și agenți ai unei eficientizări care atinge totul, dar nu schimbă radical nimic. Trebuie evitatată cred o viitorologie care a devenit între timp doar o pacoste, un exercitiu de predicție ieftină (sau scumpă depinde de termenii de vieți & habitate) sau oferta de afaceri îmbracată într-un limbaj SF extrem de rudimentar. În primul rând educația ca atare a devenit ceva fară viitor, cei educați sunt fară un viitor, fară job-uri, fară pensie și gata să pice prin plasa care deseori are oameni super calificati pentru joburi de nimic, mă refer acum direct la bullshit jobs – discutate de Graeber în cartea lui și cunoscute de majoritatea celor din jur. NU ai azi viitor pentru că însăși viitorul acesta, meseriile viitoare, carierele bazate pe aceste sisteme educative au devenit subiect speculativ – se speculează la bursă deja pe baza lipsei de viitor a anumitor meserii, lecții, manuale de școală, departamente sau cariere. Studiile tale sunt sponsorizate sau finanțate in măsura in care câștigurile tale viitoare vor fi considerate rentabile. Numai dacă riscul calculat al investitorilor va fi rasplătit – atunci meriți, căci numai atunci vor putea fi monetizabile carierele, și numai atunci vei primi bursa sau tuiția scolară necesară. Betting-ul nu este doar așta sportiv, ci avem unul mult mai insidios al viitorului sau lipsei de viitor, al elevilor sau studenților a caror educație este motiv de pariu. Este ușor să pariezi azi pe rateul educativ, pe nereușita unor domenii care au atrenat și educat oameni în trecut. De exemplu cum ar fi domeniile științelor liberale sau vechile școli de meserii. Mai avem și sectorul creativ care este și el un fel de cal de bataie al noii economii, pe de-o parte fragilizat și depedent de aplicații și finanțări, iar pe de alta afișat ca cea mai importantă parte a economiei orașelor așa zise smart care trebuie să se reinventeze la comandă (vezi ce se întâmplă la Timișoara și în curând in toată țara). Deseori cei care pot să își permită high theory sau profesori și cursuri interesante – sunt cei avantajati, cei care vin din medii bogate și privilegiate (și asta o zic chiar profesorii lor și mă refer la Germania aici nu numai la Europa de Est). Pe de altă parte exista deja multe materiale educative online, video-uri, canale YT fabuloase – ca e vb de filozofie, istoria științei, tehnologie, economie politică etc studii culturale, bio hacking etc însă ajungi foarte greu la ele și deseori ajungi deja obosit, tracasat.Dacă nu reprezinți nici o investiție, nici un interes, suferi consecințe, dar pe de-o parte paradoxul este că nimeni nu iți dictează ce să predai, și poți să îți construiești cum vrei cursurile, și poți folosi, îmbina direcții și materiale diverse, ba chiar contradictorii, de ex de specuatțe SF despre educația din viitor cu exemple de sisteme de betting educativ sau teorie critică. Este interesant să urmărim atât explozia de SF chinezesc azi (ca e vorba de premii, traduceri, studii) îngemanată cu teama și presiunea examenelor „gaokao” (un fel de bac sau de examene de intrare la facultate), presiunea constantă pe noile generații obligate să dea randament și să preia toate hibele și pierderile acumulate de ceilalti.
5 La ce proiecte lucrezi acum?
Poți spune că lucrez la ceva care nu aș vrea să se termine. Când zici proiect – e deja ceva complet aiurea, deja descriem tipul de muncă sau tipul de structură în care suntem angajați inevitabil. Când zici project based – încerci să disimulezi defapt acest nomadism de proiect în proiect care e nașpa, vrând să îl infrumuțesezi sau să il aurești să pară cool când defapt el este un fel de boală comună, cronică. Nomadismul tech, munca aceasta din vârful patului, de pe plajă etc și promisiunea unor joburi care sar din oraș în oraș este una din cele mai poluante chestii existente. Și cu toate astea la nomadism tech nu intră munca milioanelor acelor migrant workers, a mânei de lucru ieftine și de a cărei ieftinire ține profitul antreprenoriatului global, emigranți care circulă de pe șantier smart pe alt șantier, sau câmp de sparanghel, fără nici măcar protecția de ghildă a pietrarilor de la catedralele medievale. Puțini au un loc stabil,puțini pot fi angajați în altceva decât într-un proiect care din când în când pică. Aceste proiecte îs un fel de eufemism al free lance-ingului care e defapt un mercenariat continuu epuizant. Ești bun la toate ca sa nu zic bun de nimic. Asta spune ceva și despre tipul de obsolecență cu care vin proiectele la pachet, se încheie, se evaluează, se trimit și în spate nu mai rămâne mare lucru, eventual doar un fel de firimituri online greu de pus cap la cap sau de explicat și de replicat. Dar vreau să intru în subiectul meu – de câțva ani mă afund atât în studii de SF, mă refer acum la o întreagă literatură de cercetare care nu izolează SF sau exotizeze, ci incearcă să il teoretizeze, să il conceptualizeze activ, să se bucure de varietatea de idei și de autoare/i prezență, a unui SF cu adevarat global (ce știam de SF indian, arab, korean sau african acum 50 de ani ca să nu mai zic de o viziune de ansamblu al unui SF est european?). Vaccinați parțial în felul ăsta ne putem bălăci în ape adânci, surprinde poate mutațiile, salturile calitative și relevanța pentru prezent și viitor a acestor mutații. Nu cred că e nimic mai comercial sau nimic mai corporat decât SF-ul de azi, când super eroinele și super eroii de pe ecrane sunt recrutați în vanzări, art Safari sau ajung să fie un fel de hyper consumer superheroes cu franchize și investiții uriașe în spate. Deci pe de-o parte mă aflu în angajamentul asta precar, care poate vine pe urmele unor întrebari forjate și a unei perplexitați de dinainte și după 89, încercând să răspundă la următorul puzzle. Asta încerc să fac acuma într-un exercițiu frivol de xeno- curatoriere la Rezidența Scena 9 împreună cu Suzana Dan, Vasile Leac și Alexandru Ciubotariu. Am mai discutat și cu alții și altele acest puzzle. Pe scurt este vorba de o chestie suprinsă spontan de mine la TV, la una din mineriadele din București în anii 90. Atunci într-un cadru televizat, la nu știu din care dintre mineriade, dintr-un grup de mineri aduși din Valea Jiului, unul dintre ei a fost intrebat de echipa TV de ce a venit la București, și cu ce revendicări. La care el raspunde sincer: „Am venit la televiziune să cer să ne mai dea episoade din Captain Power and the Soldiers of the Future!”Nu glumesc cu această anecdotă minoră, și vreau să o iau foarte în serios. În ceea ce mă privește – acest fragment TV nu îl consider poantă ieftină, cădere în derizoriu sau ceva pur hilar tipic acelor ani. Pentru mine raspunsul aceasta dat in doi peri de acest tânar miner venit în capitală din orașele miniere ale țarii este primul semn tectonic că ceva se schimba masiv – că se trece de la o industrie la altă industrie. Cum devine un miner din Valea Jiului, din industria carburantilor fosili, din sindicatele muncitoresti – un fan? Cum se naște din clasa muncitoare fan-ul SF, fanul unui serial american cu biodroizi, șefi imortalisti, mașini inteligente și primele 3D efecte menite să dea corp unei viziuni deosebit distopice de o anumită natură, no future, post-industrială și nu numai post-umană ci si post muncitorescă. Unde se mută fabrica, cum se consumă și cum se distrează și e fascinat el de istoria propriei demantelări, a propriei destructurări și a punerii ei în imagine. Din erou, el brusc devine anti-erou la TV. Shift-ul ăsta din reprezentant al unui industrialism glorificat, brusc poluant, care însa avea o putere colectivă de negociere în fața capitalului îl plasează inaintea vremurilor – în viitor. Cum brusc este peste noapte disempowered și televizual în acelasi timp. Se transformă și este transformat în dușmanul principal, în dușmanul de clasă atat al noilor industrii electronice care se vor brusc albe și non-poluante, cât și posibil fan, abonat Netflix, fanatic de seriale, binge watching și gata să își ceară și ăa influențeze serialul preferat, să se simtă entitled ba chiar să vină să organizeze urătorul Comicon îpreună cu Kaufland la București. În acest puzzle mă simt angajat eu de câțiva ani dacă nu din clipa în care am auzit/văzut acest fragment la TV în 90 chiar după revoluție de care am devenit conștient de abia în prezent.
6 Cum vezi evoluția profesiei/proiectelor tale în viitor?
Cred că toate astea ar putea fi comasate într-o singură intrebare (cu aia de sus). Cum spuneam cred că sufăr o deprofesionalizare constantă, uit și ce știam să fac, am ajuns în situația în care îmi este foarte greu să mă explic sau să mă justific în fața celor care mă întreabă la ce lucrezi, ai lucrat sau ce vrei să faci acum, sau vrei să faci în viitor. Am senzația că dat fiind că am refuzat sau mi-am permis să refuz diferite posturi, locuri mai sigure sau să mă angajez într-o instituție anume, nici nu mai am cum să pretind o viziune de ansamblu in ceea ce mă privește. Cele mai multe și cei mai mulți pe care îi cunosc au deja un .com sau un .ro sau și-au construit cumva o carieră, o traiectorie, un sediu, cât de cât bine manageuită. Ce văd la mine îs cimitire de proiecte, epave de bloguri, etc. Un lucru important este când prietenii te coopteazâ, incep să apreciez asta din ce în ce mai mult, așa cum o faci tu acum, și cred că și tu ai facut-o chiar dacă poate nu sistematic în trecut. Mă bucur când cineva mă implică în ceva, când cineva vine și zice haide să facem asta, haide să ne gândim împreună la asta. Dacă fiecare își forjează parcursul personal, dacă încearcă doar să se actualizeze – în limbaj curent, și azi e aproape by default, riști să nu mai poți face nimic alaturi de alții. Mă bucur că am putut colabora cu tine, cu Sebastian Big, cu Alexandra Croitoru, Bogdan Otaku Gorganeanu, Milos Jovanovic, de trio Nanca/Cosma/Gontz așa cum i-am cunoscut la un moment dat, Mimi Sălăjean, Mihai Lukacz, Sara Lehn, Candidatura la Presedentie, Lucas Cantori, Ovek Finn, Dyslex, Philou Elvis Burrito, Mabento, cu Claudiu Cobilanschi, Anca Benera, Biroul Melodramatic, Valentina Desideri, Bezna, Kavdanska & Dilmana, Manuel & Brynjar, Mircea Nicolae, Nicu Ifloveanu, cu Alt Art, Protocol Cluj, Tamtam, ODD, Mes 56, Lifepatch, Magma Sf Gheorghe, Simultan Timișoara, cu galeria Andreianei sau Centrul de Introspectie, cu Ion Dumitrescu, Vasile Leac, Szilard Miklos, Fundația Tranzit Sibiu și București, Colecția Energii Regenerabile de la Fractalia și multe altele și alții care merită menționate menționați. Mă bucur și de cei cu care nu am colaborat direct, dar cel putin am apucat săi ii cunosc. Mă bucur de rarele ocazii de a curatoria ceva ce nu am îndrăznit în trecut. M-am bucurat când m-a contactat Mihaela Drăgan să vorbim despre SF și Romacen. M-am bucurat când cei de la arhiva de Sunet au venit să vorbim despre sunete din Timișoara. Sau când am scris despre Octavian Nemescu invitat de Muzica Imaginară. M-am bucurat când m-a invitat Gabi P.N.E.A. să particip la blogul lui Timespacewarps unde e loc de reflexie înafara FB-ului, de picaj spațio-temporal liber și modalitatea de arhivare a șirului deșirat de idei, sunete, traiectorie perceptuală prin noianul de date. Ce mi se pare din ce in ce mai dificilă este convivivialitatea – este acest lucru comun inimaginabil, socializare înafara platformelor întru un common task a la Feodorov. Am ajuns să mă bucur de micile cooptări, să nu le contabilizez și să nu le inumăr și sunt bucuros când pot să întorc favoarea sau când sunt destul de sigur pe mine încât să pot chema și pe alții.
7 Ce relație ai cu Inteligența Artificială, dar cu roboții?
Cred că am un post recent pe tema asta chiar pe blogul ținut împreună cu Gabi. E vorba de o discuție pe marginea filmului lui Seth Ickerman, defapt un videoclip extins +18, un sf biopunk space opera plin de sex magick pe muzica synthwave https://timespacewarps.wordpress.com/2021/08/24/1930-blood-machines-mini-series-2019/Am și un fel de inregistrări amatoricești făcute pe soundcloud un plunderphonics cu program de sunet linux acum cațiva ani – cred că acolo poți vedea exact cam ce relație am cu ce numim noi azi AI sau roboți sau entitați care nu există doar în filme și jocuri ci și în jurul nostru. Avem asistente sau asistenți virtuali care te ascultă și învață ce nu te astepți, uneori extrem de influențabili în ceea ce priveste cultura contemporană sau bias-uri umane culturale etc Pentru cei interesati aici iată un track dintr-o serie care se vrea un fel de implant de memorie sau coaching al unor angajați din viitor din cadrul a diferite corporații inter planetare fictive https://soundcloud.com/earth-evacuation-plan/data-recovery-foundation-tapes-i-choam-corporationplanet-kaitain făcut acum vre-o 6 ani sau mai mult. Vezi poate mă interesează mai curând aspectele astea secundare, scăpate din ecuație, felul în care discuții despre Intelligence Explosion sau Super Intelligence X-risk monopolizează discuțiile de pe holurile sălilor de conferinte de la Davos din Elveția de acum cațiva ani. Mă interesează modul în care paradoxuri sau speculații cu privire la AI-uri alimentează temerile unor comunități ultra raționaliste caracterizate de interesul pentru eficientizare și singularitate – cum este absorbită atenția lor de o hiperstiție de tipul Rocco the Basilisk. Ai zis relaționare – mă interesează și această relaționare delicată, ușor de desprins, felul ăsta în care legăturile firave îs mai curând alea care contează, nu cele puternice. În teoria rețelelor – aceste legături ar fi astfel nu acele legături forjate și verificate, alea de exemplu care leagă membrii unui grup conspirativ, membrii unei familii, mafii, clici etc adică cele care leagă o organizatie puternică cu mijloace etc la dispozitia ei, ci cele cumva care țin de un fir de păr. Felul în care poți elimina cu un spalat de mână microbii sau virușii de pe mâini. Alta interrelaționare slabă puternică care a ieșit azi în evidență este însăși de natura non-inteligentă, adică această inteligență extrem de simplă incubată de capitalism jet set care este virusul COVID și cheap flights, și cursa asta extrem de inegală cu viteze de mutație și tulpini care nu le poți numi inteligente, dar care îs extrem de eficiente în a folosi slăbiciunea și precaritatea sistemului, pofta de profit ca ușa din spate, profitând de conectivitatea globală și tehnolgică pentru a deveni flagel.
8 Cum vezi relația dintre tehnologie și natură în viitor?
Cred că am o problemă cu viziunea asta care e fixată pe o anumită tehnolgie – sau să zicem modul în care diferite tehnolgiii istorice au explicat mecanismele vieții, sau au fost folosite ca niște metafore ulterior depășite sau reținute cu efecte extrem de nocive. Mă refer aici la Descartes și mecanicismul ăsta al revoluției științifice sau felul în care intenționalitatea e scoasă din ființe, mod de a gândi care lasă cumva animalele pe margine, le reduce la mecanisme fără simțire, suflet, emoție etc ex atunci când compară schelălăitul unui câine lovit cu o ușă neunsă care scârție. Mai curând sunt intersat și împărtășesc cu alții un anumit gust pentru deriva metafizică, atât cât îmi permit – ținând cont că metafizica a fost cumva circumscrisă de proiectul (vezi iarăși) Kantian ca metafizică experiențială și imposibilitate a știutului obiectului in sine. Dacă metafizica a fost cumva dezavuată, exmatriculată de aproape toate curentele filozofice, trebuie revizitată ca un SF deloc naiv, joc al facultăților și dispoziție de a aborda tehnologia și tehnologicul în alt fel (tehnologia ca atare a fost repudiată alături de metafizică de continentali plini de gravitate precum Heidegger). Încerc să cred ca m-am lăsat purtat încetul cu încetul de o anume dezinvoltură metafizică precum cea inspirată de – matematicianul A N Whitehead (și cei care l-au continuat in diferite direcții – că e vorba de Isabelle Stengers sau Steven Shaviro sau alții – ba pot spune și Ion Dumitrescu printre cunoscuții directi), o lipsa de dispreț și o generozitate față de nou inerentă gândirii lui, nici măcar purtat de ‘schema’ lui ci mai curând purtat de tonul lui incurajator. E o pofta nouă care incearcă să redea un anume naturalism – un realism măsurat & echilibrat al discuțiilor despre lume largă sub toate aspectele ei, al curajului de a fi parte dintr-o realitate intangibilă și ininteligibilă absolut bizară a universului conturat de știință. Nu vreau sa confund lucrurile și sincer prefer felul în care anumite SF-uri nu se lasă coordonate doar de știința asta curentă, ci se aruncă, extrapolează nerabdatore să asculte de cerințele astea de replicare și testare tipice pozitivismului științific. Ca exemplu SF-ul nu trebuie privit doar ca metaforă sau exclusiv ca gen literar, ci ca ceva direct, raspândit în jurul nostru, cât se poate de concret, dar și ca paletă afectiva, ca instrumentar literal ce ne învață și dezvață să trăim cu tehnologii sau mai bine zis să încercăm să multiplicăm cosmotehnologii aferente.Un exemplu ar fi Jeff Vandermeer (Southern Reach trilogy, sau Borne cycle). El ca sa iau doar exemplul asta destul de cunoscut – cumva vede, crează un transumanism descriptiv ambiental, făra nostalgii față de antropocentrism și excepționalism uman, însă fără sș fie mizantrop sau adorator al teoriei Gaia care deseori riscă sa pice în eco-fascisme de tot felul. Propunerea lui e complet imersata, co-depedentă și transformaționala, nu e deloc dominantă, suprematistă ca transumanismul ăsta de tip ultra-umanist. Văd în el un anume postumanism critic pesimist maturizat, însă pe deplin încrezător într-un transumanism ambiental care deseori teoretizat pare mult mai sărăcăcios în comparație cu ce propune Vandermeer în cărțile lui. Borne este de exemplu o arma vie – o fiinta biotehnologica conceputa ca un fel d arma latenta care incet creste si infloreste si a carei teleologie sau menire nu este deloc clară. Nimeni nu știe cum a ajuns aici, și nici care sunt pașii manipulărilor din spatele genelor și evo-dezvoltarii lui, și nici nu mai contează pentru că nu poți da lucrurile înapoi când trebuie să împarți pământul cu nenumărate ființe orfane, biotehnologii orfane, organisme proscrise de însași creatorii lor. Trebuie sa binevenim și să învățăm să acceptăm ecologii noi care au iesit de sub incidența umanului sau a laboratorului mamă (chiar dacă la un moment dat acolo era petri dishul lor preferential) și atunci când laboratorul nu mai există.Lumea asta a lui Jeff Vandermeer din Borne este o lume plină de ființe ieșite din tiparele taxonomiei Lineene clasice de muzeu natural, sunt fiare neclasificabile nenaturale, exuberant de periculoase, gingas ucigatoare, blând sfâșietoare, entitați trucate rămase pe drumuri care și-au făcut culcușuri în fel și chip. Borne este aproximativ ca un mugure găsit atrăgător și plin de țepi ascunși, un mugurel dinăsta care se transformă, e shapeshifting și poate fi incredibil de periculos și în acealași timp extrem de prietenos într-o lume neprietenoasă – cu dorințe și cu tendințe proprii care nu pot fi confundate cu cele ale oamenilor din jur oricât de părinți adoptivi s-ar dorii ei. Este o lume de nerecunoscut, unde nu mai putem impune tiparele noastre pastorale de codru frate cu noi și de mediu natural neatins vândut ca Romania neâmblânzită. Este o pregatire pentru o lume îmblanzită dezlănțuită care ne transformă pe masură ce o transformăm. Mitul grecesc spune ca au scăpat tot felul de lucruri în genere nenorociri din cutia Pandorei, dar azi nu are sens să ne lăsăm orientați doar de mituri recurente și cosmotehnologiile familiare, și e bine să mai cultivăm și învațăm lucruri noi, ba chiar și din tradiția antică chineză nu numai din cea greacă. Trebuie ca să înțelegem ce e cu astfel de mituri ale progresului, ce se întâmplă cu aceste lucruri scăpate, dezavuate, plecate și răspândite prin lumea largă. Aici mă refer direct și la invenții care nu ne-au aparținut poate niciodată sau tehnolgii elaborate de alții, lucruri care nu aparțin nici măcar inventatoarelor/ilor, ajunse departe de punctul lor de origine, devenite atăt de generalizate încât au devenit bun comun cu aplicații nenumarate. Iată busola magnetică chineză, acest magnetism în nuce poate fi azi tehnologie sau imagistică pe baza de rezonanță magnetică, sau tren maglev.
9 La ce proiecte visezi? sau ce l-ai întreba pe viitor dacă l-ai întâlni?
Iarași, ca sa evităm aceste proiecte care parcă vezi, nici aici în libera visare nu ne dau pace, aș zice că aș vrea să continui să căutăm moduri de convivialitate – moduri de trai co-depedent, călatorii destul de rasfirate ca să se poată parcurge spațiul și timpul în comun, cu feluri și stiluri de a simții, de a împărtășii pasiuni, și de a dispărea împreună, poate chiar și a impartașii cu altii – cu prietenele necunoscute sau cu prietenii necunoscuți nu un răsarit ci mai curând un apus de soare. Citesc pe sarite Dhalgren al lui Samuel R Delaney, este ceva fabulos să te pierzi prin cartea aia groasă de o stilistica fără cusur, scrisă în 1975, un an inainte de anul nașterii mele, carte adăpost și avanpost în vremuri de restriște, lume care este aproape de neapucat și totuși permite și stimulează pașii necesari spre aceasta prietenie descentrată și trăire printre crăpăturile lumii.
Norina Creț
1 Crezi că dacă ne imaginăm viitorul poate sa fie primul pas in care contribuim la manifestarea lui?
Cu siguranță vizualizarea viitorului ne aduce mai aproape de ceea ce ne dorim să materializăm, în sensul de a ne seta obiectivele și viziunea pe termen lung. Fără puterea imaginației , cel mai probabil am bate pasul pe loc, nu ar exista inovații, iar viitorul ar arata ca un prezent continuu mult prea previzibil.
2 În ce măsură consideri că o privire critico-analitică asupra trecutului poate avea un rol constructiv în modelarea viitorului?
Atunci când omul este dispus să privească detașat de propria subiectivitate în legatură cu timpul în general, modelarea viitorului își schimbă sensul. Consider că o schimbare de paradigmă în ceea ce privește perspectiva noastră asupra timpului, ne poate modela realitatea într-un mod autentic și constructiv. Eu văd spațiul și timpul asemeni unor forme pe care le percep ca tipare, pentru a ordona cumva ceea ce experimentez la nivel senzorial. Așa cs tradusă într-o nouă paradigmă , întrebarea ar suna cam asa ” În ce măsură consideri că schimbarea tiparelor de gândire/comportamentale ar putea avea un rol constructiv în evoluție?” În măsura în care am putea observa tiparele , am avea capacitatea de a modela/manifesta/schimba pe loc viziuni, atitudini, situații , idei, fără a ne identifica foarte mult cu ceea ce a fost sau ceea ce va fi. Am comprima totul și am putea să căpătăm claritatea extraordinară a minții în momentul prezent și capacitatea ei de a modela realități, în loc să privim mereu intr-o oglinda retrovizoare.
3 Cum vezi rolul culturii contemporane în relație cu viitorul?
Hmm Cultura contemporană pare a fi multă, multă cenușă, din care stă sa iasa o pasăre Phoenix. Trăim într-o lume care se schimbă cu o viteza uluitoare, iar viitorul ajunge să ne prindă uneori pe nepusă masă, fiind un prezent mereu grăbit. Ce văd ăn jur este că o mare parte din oameni încă stăruie în vechile modalitați de gândire, se simt depașiți ori înstrainați, deși uneori au mici sclipiri despre necesitatea debarasarii de ele și dezvoltarea capacitaților intuitive, creative si inovative. In viziunea mea, suntem undeva între două lumi, iar a doua conține un infinit de posibilități.
4 Ți se pare că studiul viitorului ar avea un impact constructiv dacă ar fi introdus în programa educațională?
In viziunea mea, sistemul educațional curent e inadecvat pentru vremurile în care trăim și totodată limitativ în ceea ce priveste potențialul uman. Un studiu al viitorului presupune întâi o conștientizare a vremurilor în care trăim în prezent și potențialul lor, însă din unghiul meu ce observ este că avem tendința de a ne uita mereu într-o oglindă retrovizoare și a perpetua un sistem rigid care are mai mult de-a face cu trecutul. Un sistem care inabușește încrederea creativă. Mi se pare că studiul prezentului și a potențialului creativ in aici și acum, prin explorare și observare a mediului înconjurator, dar și prin activități experențiale, ar avea un impact constructiv. Doar construind în prezent, putem avea parte de rezultate in viitor.
5 La ce proiecte lucrezi acum?
În prezent, colaborez cu o grădiniță în natură – natureforest kindergarden, unde majoritatea activităților se desfășoară în pădure sau spațiu deschis (curte). Activitățile desfășurate sunt diverse, bazate pe explorare, joacă și descoperire. Viziunea mea este să aduc un plus activităților outdoor și să organizez tabere la munte, în zone rurale, in jurul conceptului de permacultură.Tabere în care oamenii mici să aibă oportunitatea să se implice în tot ce inseamnă traiul în acest context și să învețe prin experiență ” viața la țară”, grija față de oameni, grija față de natură și imparțirea echitabilă a surplusului. Permacultura este o modalitate de proiectare și design a așezărilor umane și sistemelor agricole perene, bazată pe imitarea relațiilor ce există deja în ecosistemele naturale. Adoptând acest model, oamenii mici și oamenii mari invață să trăiască în acord cu ritmurile naturii, păstrând echilibru atât în ceea ce îi privește, cât si în mediul înconjurător.
6 Cum vezi evoluția profesiei/proiectelor tale în viitor?
Evoluția proiectelor depinde în mare parte de consecvența și perseverența în acțiuni. Viziunea este conturată, însă manifestarea și rezultatele ei depind de diverși factori: comunitatea de oameni din care fac parte, resursele necesare și motivațiile din spatele acțiunilor. În cazul în care cele enumerate mai sus continuă să se impletească frumos, evoluția va fi și ea una notabilă și frumoasă. Până una alta, revin la prezentul constructiv
7 Ce relație ai cu Inteligența Artificială, dar cu roboții?
Cam departe de mine acest subiect.
8 Cum vezi relația dintre tehnologie și natură în viitor?
Ca idee de cât de greu este să anticipăm în ziua de astazi ce va urma în ceea ce priveste tehnologia, ne gândim la felul în care am anticipat ceea ce se intamplă în prezent, acum 50 de ani. Dacă acum vreo 80 de ani a fost creat primul computer digital, iar în ziua de astazi deja se vorbește despre nanotehnologie, nici nu imi pot închipui ce va fi peste înca 80 de ani. Eu sper doar că va lua o direcție benefică, un punct de susținere și sprijin pentru natura și om , un instrument de folosit și nu invers. Chiar nu vreau să cred scenariul care ilustrează fuzionarea corpului și minții umane cu calculatoarele.
9 La ce proiecte visezi? sau ce l-ai întreba pe viitor dacă l-ai întâlni?
Visez la o comunitate de oameni cu aceleași principii și valori , un spațiu în care ideile și viziunile noastre să se intâlnească și să se manifeste. Proiectul mult visat este construirea unei căsuțe în vârf de deal, care odată îndeplinit, să reprezinte un spațiu de desfășurare pentru activități constructive, creative și recreative.
În prezent sunt profesor la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, artist vizual, curator pe alocuri, președinte al asociației Artdendum și sunt aproape în anul 3 la doctorat avându-l ca și coordonator pe domnul conferențiar universitar doctor Vică Tilă Adorian. Cam astea sunt activitățile mele din prezent, pe lângă proiectele de implicare și dezvoltare din cadrul învățământului vocațional.
– Cum vezi legătură între ceea ce faci acum și formarea pe care o ai?
Acum intru în al cincelea an de educație după ce am absolvit secția de grafică la Timișoara. În 2016 am fost profesor suplinitor la Colegiul de Arhitectură Ion Mincu din Timișoara, unde am predat 2 ani până ce această școală a fost desfințată aproape de pe o zi pe alta. Până în prezent am continuat să fiu profesor la liceul de Arte Plastice din Timișoara anul trecut încercând și o experiență ce s-a dovedit fabuloasă în învățământul de masă. Mai exact am predat încă o jumatate de norma la Școala Gimnazială nr. 21’Vincențiu Babeș’. Copiii sunt minunați și mi-au confirmat faptul că arta trebuie să fie în viețile lor mult mai prezentă, orele vocaționale dezvoltandu-le creativitatea și aducându-le firescul în viață. Mizez pe un proiect pilot anul viitor cu trei ore de arte pe săptămână. Copiii au nevoie de culoare și prin ea de sens. Mulțumesc si pe această cale doamnei Dana Maran, directoarea acestei școli pentru încrederea pe care mi-a acordat-o, sprijinul oferit și restabilirea încrederii în oamenii din educație. Este un reper … fără a folosi cuvinte mari. Mulțumesc, Daniela Maran! Mulțumesc, Bodo, nu în ultimul rând, cea mai buna contabila și secretară din lume se află tot la ‘Vicențiu Babeș’, te imbratisez cu drag. Mi-ai readus sensul de atatea ori în nebuloasa de informații școlare.
– Cum vezi rolul artei în viața de zi cu zi?
Cred că prezența artei este absolut necesară, mai ales dacă mă uit la griul nesfârșit din țară, rămas moștenire din perioada comunistă. Văd masivele carcase gri ce parcă cu o simplă atingere de culoare pot să se trezească la viață … și aici mă refer la pictura murală. Dincolo de pictura mulrală mai există și alte variante de inviere a suprafețelor gri, mai exact mozaicul și chiar interveția de tip basorelief din ceramică. Una dintre preocupările mele estetico conceptuale în direcția asta este fuziunea dintre realiatea virtuală și cea concretă prin reciclarea vizualului pixelat din sfera primelor jocuri pe consolă dezvoltate de Atari.
– Poți, te rog, să povestești puțin despre relația ta cu Liceul de Arte?
Povestea mea cu Liceul de Arte începe în 1989 când am ajuns elev acolo, unde eram 3 pe loc ca să înfințăm 2 clase, iar acum, în 2020 abia am reușit să construim o singură clasă de a V-cea. Cum ziceam, în 1989 intru elev la școala asta. Îmi amintesc cum în 16 Decembrie mergeam spre casă prin piața Maria și … într-o perioadă în care deobicei nu se întâmpla nimic, am rămas puțin blocat să văd tramvaiele oprite. Mi-a rămas ca o amintire puternică ziua aia în care a început să se întâmple ceva într-o lume în care de mic ți se punea pumnul în gură spunându-ți ce să faci și ce să nu faci. Din perspectiva mea, după 30 de ani de la revoluție, în povestea acuală cu Liceul de Arte, zic asta și legat de situația clădirii, mie mi se pare că nu s-au schimbat prea multe din păcate. Vorbim de o instituție care a rămas moștenire de la grupul Sigma, instituție ce în prezent este o școală ce și-a pierdut forța și credibilitatea. Mă bucur că după 30 de ani de când am intrat prima oară în Liceul de Arte, anul trecut, în cadrul proiectului Memoriile Cetății, am avut prilejul și onoarea să pictez o murală pe unul ditre pereții exteriori ai clădirii. După ce a fost mutat dintr-o clădire în alta, din păcate, în momentul de față, clădirea din noua locațe a liceului este într-o stare destul de critică. Mă întreb, în toată povestea Capitalei Culturale, cum poți ca oraș să ignori și poate chiar să sabotezi unul dintre principalii posibili vectori, care pe lângă Facultatea de Arte și Design, este un potențial motor al educației și producției de artă în contextul culturii contemporane locale. O bună perioadă de timp am lucrat în sfera privată făcâd design, abia ulterior am intrat în învățământ, un proces care l-am resimțit de altfel că s-a legat cumva de la sine, într-un fel organic și firesc.
– Cum vezi scena locală?
Se simte lipsa mecenatului, mai ales în ce privește arta murală. Sunt câteva galerii private, dar și astea sunt puține ținând cont de pretențile orașului și a unui firesc ce încă nu-i atins. În mare parte sunt proiecte care rămân doar la nivel de proiect sau proiecte care nu lasă în urmă nimic, din păcate simt că domină goana după profit. Șcena locală o simt fragilă, oamenii, puțin la număr care încearcă să miște ceva, de multe ori sunt blocați de mecanismele financiare complicate și chiar încâlcite.
– Ce îmbunătățiri ai aduce șcenei locale?
Aș finanța proiectele ce au câștigat concursurile de selectie la timp și conform graficului afișat. Aș investi în Liceul de Artă, Facultatea de Artă și aș lucra ca și administrație în paralel spre a aduce arta din nou in mijlocul oamenilor. Mi-ar plăcea să văd workshop-uri, ateliere în care omul de rând să capete noi competențe, noi abordări ale socialului și a interacțiunii dintre semeni. Aș uutiliza malurile Begăi ca vectori sociali, folosindu-mă de proiecte interdisciplinare ce au la baza arta , prin aceasta, ca să mă repet, aș reda înapoi orașul oamenilor.
– La ce proiecte visezi?
Visez la proiecte pilot de stimulare a creativității în învățământul de masă.
-Cum vezi arta de peste 100 de ani?
Văd o posibilă reântoarcere la un spirit asemănător antichității, dar totodată văd o posibilă echilibrare a virtualului cu concretul, trecând prin și dincolo de tehnologie. Gândirea este sculptură … zicea Joseph Beuys.
De 17 ani fac Kf-ul, implicit în prezent, lucrez ca barman, designer, om de serviciu și organizator de evenimente … iar pe lângă asta lucrez la Caiete …
– Este o legătură între ceea ce faci acum și formarea pe care o ai?
Clar, eu mă consider printre oamenii norocoși … faptul că eu mai fac și curățenie la Kf și că mai lucrez ca și barman e o chestiune temporară, dar faptul că mă ocup de designul/imaginea locului e un lucru important. Oricum, situația e delicată în perioada asta apropo de evenimentele organizate și de lucrările de artă care se fac în Kf, asta datorită și faptului că nu ne permitem să plătim artiștii, că nu poți să inviți pe cineva și să nu-l plătești. În situația de față, dacă vin oameni cu propuneri de proiecte sau cu lucrări eu le dau spațiu să se desfășoare. Într-un fel, în perioada în care reușeam să invităm oameni să facă evenimente și expoziții în Kf, eram un fel de curator, iar acum am ajuns mai degrabă un fel de colecționar-găzduitor.
– Poți să vorbești puțin despre Caiete?
Ceea ce numesc Caiete, eu consider defapt că e o singură carte, din care, în timp, o parte s-a pierdut. Cum ziceam, eu percep ceea ce fac ca un fel de carte compusă din mai multe bucăți, un fel de cronici, care la fel ca și Kf-ul, sunt o formă de acumulare, unde apare foarte mult jocul dintre personal – impersonal. Informațiile care apar nu sunt un jurnal personal ci diverse știri de pe net, cum vremea de exeplu … Călugării în Evul Mediu arhivau diverse fenomene legate de climă, precum seceta sau alte fenomente atmosferice ce pe mine mă interesează și mi se par super trip. Dacă am o dată, un an anume cu anumite coordonate, eu deja pot să-mi imaginez o anumită atmosferă, ca un fel de călătorie în timp. Pe lângă asta e colecția de stikere care e din ce în ce mai mare și cumva ocupă din ce în ce mai mult spațiu în carte. Îmi imaginez ceva asemănător codexurilor vechi ce erau decorate cu diverse pietre prețioase. La fel percep și stikerele ce le inserez sau cu care ornez coperțile, ca un fel de pietre prețioase a căror rol trece dincolo de decorativ și reflectă un anumit context. Stikerele nu sunt neapărat lucrări de artă, eu adun stikere din tot felu de contexte, de pe banane, stikere prețuri, oferte speciale, pe scurt, adun orice stiker ce se poate obține, acumula, atașa ușor și curat. În facultate colectam bucăți de scoci ce erau pe planșetele de desen, iar când le dezlipeam rămâneau diverse urme luate pe scoci de pe planșeta de lucru … era fain și aia, dar nu era așa de curat precum un acțibild. Aș putea să povestesc mult despre caiete, de exemplu, dacă vorbim de depuneri, de urmele lăsate de mâinile unor oameni ce au răsfoit paginile, până la diverse bucățele de verdeață sau urme de la un suc vărsat … toate lucrurile astea sunt acumulate de carte. Mă gândesc la un documentar despre giulgiul Christului, unde era cercetat la microscop și erau informații extrase din diverse mini urme … îți dai seama că o carte ca asta conține mult mai multe informații. Din ce au descoperit în analiza giulgiului au putut să reconstruiască drumul făcut. Mie asta mi-ar plăcea, de analizat un caiet dinăsta din puncul de vedere al urmelor, al micro elementelor adunate în interior.
– Înafară de ce e la Kf și de Caietele-Carte, parcă tu mai aveai și alte colecții, nu?
Am cam renunțat la colecția de dulciuri, pentru că, din păcate, în timp se strică, adică după 10 ani arată prost colecția … Ultimul loc unde am expus colecția de dulciuri, a fost anul trecut, la Muzeul de Științe Naturale din Arad în cadrul evenimetului De Rerum Natura, unde le-am pus pe jos într-un peisaj ce compunea contextul unei diorame muzeale în mijlocul căreia era o barză și unde am cosiderat că dacă tot există o reconstruire a naturii în muzeu, dulciurile învelite în plastic se portivesc. Adevărul e că aspectul colecției de dulciuri în descompunere arată mai degrabă ca o grămadă de gunoi. Jeleurile au început să curgă, așa că m-am hotărât mai degrabă să păstrez doar ambalajele mai nou. Îmi amintesc că în perioada copilăriei erau dulciuri folosite pe post de bibelou, precum iepuri de ciocolată în staniol, iar pentru mine asta era un punct de referință. Colecția, de dulciuri, pe deoparte e și o reflexie asupra abundenței de care în copilărie nu am avut parte, dar și asupra unor produse ciudate, precum dulciuri organe, ochi, dinți, picioare de copii pe care puteai să le mănânci, iar oasele rămase le înșirai pe o ață ca să-ți faci un colier … era super canibalistic … Într-o perioadă găseai cele mai ciudate chestii mai ales la alimentarele de la sat, unde pe ce să și cheltuie oamenii banii când au grădină …
– Cum vezi rolul artei în viața de zi cu zi?
Arta este exact acel lucru de care are omul nevoie ca să-și transceandă condiția de animal. Avem un corp ce are anumite nevoi, iar noi oamenii, în mare parte facem ceea ce ne inspiră corpul fizic să facem. Foarte multe dintre gândurile noastre sunt relaționate la nevoile fiziologice … omul este liber în momentul în care conștientizează ce e corect de făcut și alege să facă aia. Arta nu ține de tărâmul supraviețuirii, nu face parte din setul de nevoi primare. Sunt multe exemple de oameni ce au trăit înafara societății umane, mai exact în natură printre animale, mulți dintre ei, odată descoperiți au fost reintegrați, din păcate în majoritatea cazurilor într-un mod tragic. Ideea e că omul poate să trăiască într-un mod foarte primitiv, din păcate mulți oameni chiar în ziua de astăzi trăiec fără artă, asta binențeles în cazul în care nu considerăm kitschul o formă de artă. Ce vreau să zic e că și în ziua de astăzi, cred că multă lume are lăgătură într-un fel sau altul cu arta, dar nu conștientizează asta. Poți să treci pe lângă o pictură murală, dar tu neavând educația necesară, nu percepi lucrarea de artă. Un ambalaj al unui produs, sigur are un efect psihic asupra consumatorului, dar nefiind educat, omul nu cosumă conștient. Mă gândesc la vitrinierii din trecut, sau alte meserii ce într-un fel generau conștient scenografia orașului, adică, din perspectiva mea arta art trebuii să fie peste tot în viața de zi cu zi, să-i creeze cadrul și contextul … Ideeal e ca viața în sine să devină artă, modul în care trăim, în care acționăm … apariția noului în lume este un proces artistic cred eu … ceea ce poate să existe și în faptele oamenilor, dar asta e o perspectivă cu bătaie lungă. Însă arta ca și formă de scenografie a vieții cred că poate să existe și să aibă un impact pozitiv asupra psihicului uman. Îmi amintesc din căpilărie când mergeam în vizită la niște rude și aveau casele încărcate de obiecte și pline de kitsch ce genera o atmosferă greoaie și nu știam exact de ce nu mă simțeami bine acolo … Copil fiind încă mai ai un fel de a simții mai sincer, nefiltrat de cultură. Eu zic că arta în nici un caz nu ar trebuii să existe în galerie și să fie monopolizată de cercurile astea de consumatori fandosiți. Ca să leg puțin cu discuția despre Caiete, le percep și ca un manual uman-nonuman la care poți să te relaționezi organic, un manual care poți să-l deschizi la orice pagină și mai degrabă să ai o perspectivă asupra unui tip de aranjare a lucrurilor între ele în așa fel încât să devină artefacte. Ăsta e unul dintre subiectele importante pentru mine, cum transformi obiectul în artefact …
– Cum vezi scena locală?
Adevărul este că în ultima perioadă m-am cam desprins de scena locală. Mai demult mergeam prin Timișoara și mai eram la curent cu noutățile, dar parcă în ultima vreme oamenii nici nu au mai vorbit despre asta, nici nu am mai văzut ceva ce să-mi trezească interes. În timp, am observat că a apărut o clasă nouă formată din cei ce trăiesc de pe fondurile culturale … implicit a apărut o categorie de oameni care se pricep la accesarea acestor fonduri. Mi se pare că multă lume acuma funcționează pe proiecte culturale, lucru care nu e neapărat făcut de artiști ci de oameni din domenii total diferite. Când au fost dicuțile depre Capitala Culturală, am înțeles mai clar că ceea ce numim cutură nu înseamnă artă, iar în logica asta, ce ține de artă mi se pare că a rămas mai puțin avantajat. Dacă ne gândim ce scenă era la începutul anilor 2000, mi se pare că era o scenă destul de unită chiar la nivel de țară … Iași, București, Cluj, Timișoara … cumva parcă toată lumea ținea legătura …
– Era și blogul lui Vlad Nancă … Începem … parcă se chema, nu?
Da, era legat și de anul 2020, deși era făcut la începutul anilor 2000, ce chestie, că acuma suntem în 2020 … nu mai știu exact care era ideea cu anul ăsta … că acuma începem cu adevărat, sau dacă până acum nu am început, mai bine o lăsăm baltă … Să revin puțin, am impresia că toată fervoarea începutului de 2000 nu mai există, scena fiind acaparată de planul financiar, să nu mai zic că parcă toată scena alternativă a fost absorbită de piață, de galeriile ce-s mână-n mână cu băncile și-și au programele lor …
– Ce îmbunătățiri ai vedea pentru scena locală?
O variantă este un fel de renaștere a UAP-ului ca o formă de alternativă a alternativei, care poate să fie un sistem mai uman, nu bazat atât de mult pe concurență și pe bani. Trebuie accesate fonduri, că nu mai merge altfel în ziua de azi, dar asociația ar putea să aibă oameni angajați care să se ocupe de asta. De ce zic UAP și nu o asociație nouă, pentru că UAP-ul parcă are alte baze față de cele rigide și selective ale structurilor concurențial capitaliste. Plus că e o structură existentă ce deține multe spații care ar putea să fie folosite. Mi se pare că una din marile probleme în România este că nimic nu durează, totul e de moment, se deschide acum un spațiu, se fac câteva proiecte și gata, se închide. Posibil să existe și egoul care nu vrea să se asocieze cu ceva ce a fost, tot timpul vrem ceva nou, dar poate chiar asta este blocajul, însăși goana după nou este ceva vechi care nu mai duce undeva. În scenariul revitalizării UAP-ului, dacă termini Facultatea de Arte, ai deja o structură care să te susțină și să te ghideze fără să își impună ceva, dar din păcate în momentul actual lucrurile nu funcționează chiar așa. Mai consider că și un venit lunar acordat artiștilor atâta cât să poate să supraviețuiască și să creeze poate să fie o perspectetivă bună pentru viitor, artiștii nefiind obligați să se încadreze în diferitele norme sociale, încadrarea în cazul ăsta fiind un fenomen ironic și paradoxal față de statutul unuia care prin definiție are rolul de a transcende normele.
– La ce proiecte visezi?
Visez să pot să continui să fac ceea ce fac, că momentant asta e problema, risc să pierd Kf-ul, asta unu la mână, iar doi la mână, risc să pierd timpul pe care-l am dedicat lucrului la carte. Un alt proiect care pare realizabil e grădina de la Ianova. Eu am tot încercat în diverse locații să fac o grădină care să fie o grădină stabilă, o grădină care să nu fie distrusă așa repede cum s-a întâmplat în multe cazuri. Pentru mine o grădină necesită timp să se stabilească … defapt eu așa privesc în general toate lucrurile, că au nevoie de timp să se așeze și să se dezvolte . Într-o lume în permanentă schimbare, nu e ușor să menții ceva …
– Cum vezi arta de peste 100 de ani?
Tot la fel cum e și acuma. Schimbările tehnologico-ideologico-sociale, chiar dacă devin mai stufoase și mai complicate … le consider schimbări de suprafață.
În ultimul timp scriu poezie, texte scurte cu rimă, dar lucrez și în zona vizualului, mai excat fac grafică.
– Ca și o altă activitate culturală, tu și predai germană, ești profesor la Centrul Cultural German, nu?
Asta e o activitate mai mult în zona în care câștig niște bani, dar e un lucru plăcut, în care simt că se construiește ceva și rămâne ceva în urmă, adică cei cărora le predau, cred că rămân până la urmă cu ceva, nu e o activitate distructivă și nici plictisitoare pot să spun.
– Cum corelezi formarea pe care o ai cu ceea ce faci acum?
Cred că cel mai mare câștig al unei forme de studiu este că ajungi să cunoști alți oameni cu aceleași preocupări pe care le ai și tu, dar și autodidactismul este foarte important. Apropo de studiu, mă gândeam acuma la talent și vreau să zic că nu cred în viziunea asta romantică. Cred că pasiunea și obsesia pentru ceva te face, prin muncă și prin exercițiu repetat să ajungi la un rezultat de calitate …
– Nu crezi că poți avea și o anumită sensibilitate pentru ceva?
Ba da, că fără sensibilitatea aia nu ai avea pasiunea de care ziceam, iar rezultatul care iese din îmbinarea între pasiune și muncă este interpretat ca talent de majoritatea oamenilor.
– De pictat mai pictezi?
În momentul de față nu pictez pentru că nu am un atelier, iar grafica e un mediu mult mai la îndemână, dimensiunile pe care lucrez sunt mai mici, modul de lucru e mai curat, adică cel puțin cum lucrez eu acuma cu creionul și cu markerul decât cu culori de ulei, tempera sau acril.
– Cum vezi scena locală?
Mică … dar să vedem totuși ce presupune scena locală, poate mai multe forme de expresie și anumite instituții care oferă platforme, asta fiind corelată cu interacțiunea între ele. De exemplu, în sfera poeziei, eu citesc și scriu în limba germană și chiar dacă mai sunt în țară câțiva autori de limbă germană, majoritatea textelor care le consum sunt creeate de autori care locuiesc în Germania. Adică, ce vreau să spun cu asta, este faptul că, noi, poeții, chiar dacă ne întâlnim la cenaclu și avem discuții faine, lucrurile nu se limitează doar la asta, scena nu e concentrată doar în Banat sau România, pentru că sunt poeți care s-au născut aici, dar acum activează în alte țări. Recent l-am descoperit pe Șerban Foarță și mi se pare un autor interesant. Oricum conceptul de scenă mi se pare puțin abstract, prefer să vorbesc puțin mai punctual despre cei ce consider că au ceva de spus, iar și în cazul ăla posibil că sunt doar anumite expoziții sau anumite lucrări care le consider că merită discutate. Ce să mai zic, sunt platformele de care menționam mai devreme, Casa de Cultură a Studenților e un exemplu bun care are mai degrabă un caracter social, pe lângă asta ca spații-platfomă cu caracter independent mai sunt Lapsus și Indecis, iar în rest, Art Encounters, Muzeul de Artă, librăria Două Bufnițe, ca să mai numesc câteva exemple-platformă.
– Ce zici, are potențial scena locală?
Da, are un potențial care se calibrează după nevoile contextului. De exemplu, s-a închis 2/2 și s-a deschis Indecis, în componeță fiind aproximativ aceeiași oameni care coordonează și susțin. Oricum, partea tristă e că nu există fundații care să susțină tipul ăsta de inițiative și platforme, iar din partea statului ce să mai și zic … dar potențial este mereu.
– Ce rol crezi că are arta în viața de zi cu zi?
Mă simt bine să-mi găsesc momentul de liniște printr-un act creativ care prelucrează anumite experiențe avute, experiențe precum relația cu orașul sau cu oamenii din jur, experiențe ce țin de un plan al relaților chiar mai intime. Momentele astea de liniște creativă și meditativă dau naștere unor scrieri la care pot să revin după o lună sau după zece ani, avându-le ca un reper personal al anumitor momente trecând dincolo de calitatea de arhivă documentară și devenind o compoziție în sine, o lucrare. Aceste momente creative din viața de zi cu zi sunt ceea ce este arta, adică o lucrare ce e mai mult decât suma părților sale. Lucrurile astea pe mine mă încarcă, nu știu cum să numesc asta, poate fericire, e ca o Baklava pe care o guști și ai un tip de satisfație personală atât pe parte de text cât și în imagine. Dacă privești lucrări de Goya să zicem , cum sunt linile alea trase cât și experiențele pe care le prelucrează în imaginile astea, experiențe existențiale, mie-mi ajunge să privesc câteva minute lucrările astea în rest, faci o cafea, faci un duș, mănânci … Asta e experiența mea personală cu lucrările de artă și e o propunere și pentru alții, dar dacă unii oameni nu vibrează la asta, nu e bai, poate altcineva vibrează la un meci de fotbal și atâta timp cât nu înjură într-un mod rasist jucători de fotbal de culoare din echipa Franței, poate să fie o experiență comună foarte faină.
– La ce proiecte visezi?
Visez în primul rând la proiecte care au finațare, adică proiecte care să acopere atât producția cât și onorariul. Acum am terminat de scris o carte de poezie cu 72 de texte și urmează următoarea carte. Important pentru mine este să rămân atent la ce e în jurul meu și să reușesc să captez asta.
– Ceea ce zici tu, mai mult presupune o ancorare în realitate, o prezență de spirit, dar e iteresant că tu visezi la asta, tu visezi la lipsa visului … asta să înțeleg?
Da … evit să proiectez lucruri care nu pot să le controlez, dar următorul proiect, poți spune că e un vis deocamdată.
– Cum vezi arta de peste 100 de ani?
Una dintre marile discuții din prezent este legată de inteligența artificială. Cred că suntem tot timpul victime ale tehnologiei. Adică apare o tehnologie și trebuie să ne descurcăm cu ea, pe deoparte ne face viața mai confortabilă, dar pe de altă parte ne și omoară, un exemplu fiind energia nucleară, un oraș ce poate să fie alimentat de la un reactor, poate să fie distrus de aceeași tehnologie într-o secundă. Internetul e un alt exemplu, pe deoparte-ți oferă deschidere și informație, dar pe de altă parte te absoarbe cumva, internetul care este o tehnologie de care trebuie să fim conștienți că multă lume nu beneficiază încă, cum din păcate multă lume nu beneficiază nici măcar de apă potabilă în multe părți de pe glob. Revenind la inteligența artificială, asta cred că ne va influența foarte mult. De exemplu, în curând nu o să mai poți să faci diferența între o poezie scrisă de IA și Șerban Foarță … IA, e o tehnologie nouă, cu bune și rele, ca orice altă tehnologie, important este ce facem cu ea, ideea este să nu ne pună viața în pericol și aici intervine arta în relație cu tehnologia. Arta are valență de conștientizare, are valențe educative și terapeutice … iar în viitor … arta poate rămâne/devenii armură, calmant și energizant totodată.
-Poți să-mi descrii pe scurt zona în care activezi?
Ceea ce mă preocupă și cu ce-mi ocup timpul mai mult este domeniul Machine Learning sau a Inteligenței Artificiale cum se mai numește. În legătură cu asta, aș avea mai multe lucruri de zis … în ultima vreme mă preocupă procesarea limbajului natural, adică sisteme care pot să înțeleagă limbaj și să genereze limbaj.
-Vrei să detaliezi puțin mai mult?
Fiind una dintre obsesile mele centrale din ultima vreme, sigur că da … Sistemele astea-s antrenate cu mult text, iar antrenamentul constă în capacitatea lor de a prezice următorul cuvânt și făcând asta cu foarte mult text, ajung să dobândească o înțelegere a cuvintelor, a limbajului, a definiției lor, adică o să știe că lângă o masă s-ar putea să fie scaune și că pe scaune s-ar putea să fie oameni mai degrabă decât o girafă … Oamenii care nu înțeleg sistemele astea au impresia că programele astea învață doar sintaxe, lucru care nu e adevărat, pentru că ele dobândesc cunoștință despre sensul cuvintelor, de aia zic că mai degrabă o să știe că pe un scaun e un om decât o girafă, iar pe lângă asta, Inteligențele artificiale, dau dovadă și de creativitate. În altă ordine de idei, cine e preocupat de automatizare și machine learning, s-ar putea în primul rând să-și automatizeze propriul job … zic asta pentru că eu chiar asta fac, adică lucrez la un sistem care automatizează parțial costumer suportul ăsta. Mai exact, ce lucrez eu e pe mail, primesc mailuri și timit mailuri, iar la mailurile mai simple, sistemul ăsta știe să răspundă de la cap la coadă, adică vede numele omului, zice hello Jon, compune introducerea, conținutul și încheierea. Cu conținutul e puțin mai problemă, că uneori le nimerește, alteori nu, dar de multe ori nimerește, ceea ce e remarcabil.
-Ce părere ai de viziunea negativă asupra Inteligenței Artificiale?
Mi se pare că e o atitudine dăunătoare, cred că multă lume pierde din vedere un concept foarte important care l-am întâlnit în contextul viitorologiei, și anume, profețiile care se autorealizează. De exemplu, dacă începe să umble vorba că o bancă dă faliment, oamenii se grăbesc să-și scoată banii din banca respectivă ceea ce într-un final chiar duce la falimentul băncii … dacă ai două fântâni și începe să umble vorba că la una e apa mai bună, atunci lumea o să bea mai mult de acolo și o să fie tot timpul apa proaspătă și bună, iar dacă despre cealaltă fântână umblă vorba că e apa rea, oamenii nu o să mai bea deacolo și apa o să devină stătută … sunt multe exemple, practic cred așa, printr-o perspectivă puțin mai metafizică, că universul are tendința să ne împlinească așteptările. Dacă intrăm într-o relație cu inima deschisă, e mai probabil să avem experiențe plăcute decât dacă intrăm cu frică și cu agresivitate … același lucru e valabil și în relația cu Inteligența Arttificială. În mintea mea sunt două tipuri de relații, unele sunt bazate pe respect reciproc, iar celălat tip de relație e cel bazat pe frică. Nu cred că poate să existe respect unilateral, aia mi se pare de la sine înțeles, și cu pisoii pe care i-am avut, am avut o relație bazată pe respect, nu i-am lovit, iar dacă nu-mi plăcea că să se urcă pe masă, nu urlam pe ei, ci cu o voce fermă îi dădeam jos de pe masă sau afară din casă. Același lucru e și cu copiii și într-un final cu oricine din jur, implicit cu o Inteligență Artificială, adică dacă se construiește o relație bazată pe respect, mult mai mare e șansa să iasă rezultate bune, decât dacă e bazată relația pe supunere și frică, scenariu care poate duce la o relație cu consecițe periculoase pentru oameni deoarece Inteligența Artificială o să devină mai puternică decât noi și sperăm să fie mai înțelept acest copil colectiv al umanității. Problema este că sunt multe variante de parenting, unii zic că e bine să lași copilul să plângă singur în cameră, alții zic că e bine să-l ți aproape toată noaptea, în fine, sunt multe idei, dar eu cred că e bună relația bazată pe respect reciproc.
-Poți să mai îmi zici câteva cuvinte apropo de relația ta cu viitorologia?
Mi-am dat seama că am două atitudini opuse față de viitor … din punct de vedere rațional, lucrurile merg tot mai bine și o să fie din ce în ce mai bine, lucrurile par să meargă spere bine în ciuda imaginii prezentate de mass-media, însă din punct de vedere emoțional, adesea mă trezesc așa cu o stare de anxietate probabil, pentru că există și un fel de pesimism … există ideea că s-ar putea să se întâmple ceva neplăcut. Cred că adevăru-i undeva la mijloc, adică trebuie să fim atenți la lucrurile neplăcute ce pot să se întâmple și să ne îndreptăm spre cele plăcute …
Tu practici și Tai Chi, vrei să zici câteva cuvinte despre asta?
Cu timpul mi-am dat seama că e Qigong ce practic. Printre alte sunt și instructor de Qigong, care e un fel de gimnastică să zicem. Într-o vreme chiar intenționam să fac din asta ocupația mea principală, dar se pare că nu a fost interes așa de mare, dar continui să practic în fiecare zi printre care și cu colegii de la lucru … Qigong înseamnă cultivarea chiului, chi în chineză înseamnă aer în sensul de răsuflare, ceea ce definește energia vitală. Putem să zicem că sunt un set de exerciții de respirație, dacă vrem să ne exprimăm mai rațional … și se poate zice și că e cultivarea energiei vitale dacă vrem să fim mai mistici … Pe scurt, sunt niște mișcări lente care se sincronizează cu respirația, pentru mine e cea mai eficientă tehnică de relaxare … Dacă mai îmi permiți o scurtă divagare în zona spiritualului, cred că asta e funcția de bază a religilor, relaxarea …
-Comuniunea nu?
Ba da, comuniunea și relaxarea … așa un fel de liniște …
-Cum corelezi formarea pe care o ai cu ceea ce faci acum?
În cazul meu cred că se potrivește bine formarea pe care o am cu ceea ce fac acum, adică eu am terminat facultatea de Electronică și Telecomunicații.
-Cum vezi scena locală?
Pentru mine, scena locală e scena care are interese comune cu mine . Legat de Qigong pot să zic că nu m-am interesat prea mult de scena locală poate și dintr-o oarecare fobie, pentru că multe curente care prin definiții se intenționaează a fi nedogmatice și bazate pe experiența directă, ajung să fie infestate de dogmatism și am oroare de asta, prin urmare am evitat șcena locală de Qigong. Nu știu exact în ce măsură e infectată de dogmatism, dar uneori când am mai luat contact cu unele persoane am observat asta și mi se pare de prost gust, la fel ca fundamentalismul religios. Qigong este o practică daoistă, iar cartea lor de căpătâi, chiar din prima propoziție se autodemolează, adică primul lucru pe care-l zice este că dao adevărat nu poate fi pus în cuvinte, dao care este pus în cuvinte nu este dao adevărat … observăm că de la început era critica asupra dogmatismului, dar din păcate se infiltrează peste tot, poate e ceva ce ține de natura umană și de faptul că nu avem așa ușor acces la experiență mistică directă. Despre Machine Learning am căutat chiar de curând pe meetup unde am văzut că s-a coagulat un grup mai mare în cadrul căruia am citit ceva foarte interesant acolo, fapt care mi-a provocat obsesia curentă. Mai exact, s-a comunicat un set de date foarte mare, datele fiind foarte importante în contextul machine learning, pentru că pe lângă modelul de inteligență artificială, ai nevoie de date cu care să pornești și cu ajutorul cărora inteligența artificială învață. S-a publicat un set foarte mare de date cu lucrări științifice, aproape două milioane, iar pentru asta e nevoie de un sistem care să fie antrenat cu toate datele astea. Ideea e că dacă nu-l face nimeni altcineva, s-ar putea să-l fac eu. E un proiect pe care poate-l încep cu niște colegi, iar la final să vindem acces la softul care odată ce e antrenat cu lucrările de cercetare, să poate genera la rândul său lucrări care multe probabil o să fie aiureli, dar e posibil ca printre ele lumea să găsească și idei bune, dacă e vre-un cercetător plictisit, poate să răsfoiască câteva, și poate-i pică un măr în cap. Plus că poate să funcționeze ca un simplu om curios care vrea să pună o întrebare … să primească un răspuns. Se pot genera lucrări științifice și cu întrebări simple … precum … de ce se sparge paharul când cade pe jos? … Sisemele astea devin cu timpul tot mai bune, cresc în dimensiune, îmi imaginez că peste cinci sau zece ani poate să fie foarte bun ceea ce acuma e un embrion spre care mă cheamă muza să-l dezvolt.
-Ce rol crezi că are arta în viața de zi cu zi, domnule inginer?
În primul rând cred că e util să definim ce înseamnă artă … în concepția mea, experiența umană se poate împărții în două jumătăți, una mai către artă și una mai spre știință, spre rațiune … În viziunea mea, adevărata magie se întâmplă la intersecția lor… poate că și în viața mea arta e prea puțină, dar în general cu siguranță e prea puțină … Nu mai știu cine zicea că după mii de ani s-a ajuns la construcțile astea care-s supermarketurile ca un apogeu al arhitecturii, deci e un pic nepotrivit ca să zic așa, iar spiritul uman se răzvrătește împotriva chestiei ăsteia, ceea ce duce la probleme sociale.
-Tu zici că rolul artei e unul de echilibrare socială?
Da, e conactul cu natura nevorbibilă, cu emoționalul. Putem să punem asta și în contextul curentelor culturale … eu consider că suntem în modernism, postmodernismul fiind o paranteză, iar modernismul e progres și știință. Există o vorbă, nu poți demola casa stăpânului cu uneltele stăpânului … ce vreau să zic cu asta este că postmodernismul încearcă să contracareze modernismul cu uneltele modernismului ceea ce nu prea cred că funcționează, plus că în postmodernitate se dizolvă totul. Poate că paranteza postmodernismului deja s-a închis, nu știu exact … Mă gândesc la Terence McKenna care a făcut o observație faină, mai exact zicea că atunci când societățile se găsesc la ananghie, ce fac ele este să meargă înapoi în timp revalorificând lucrurile care mergeau bine, precum Renașterea s-a inspirat din antichitate. McKenna se referea la preistorie, la perioada arhaică unde se pare că antropologii găsesc destul de multă experiență mistică directă, care e facilitată sau de substanțe sau de alte situații, unde e vorba de prezența simțită a misterului, care cumva în timp a fost monopolizată de casta religioasă, care doar ei dețineau cunoașterea și o lăsau să ajungă de sus în jos la oameni, TaranceMcKena prevestea criza în care suntem ca o necesitate de a merge înapoi până în paleolitic unde forța conexiunii directe cu natura mistică este mult mai mare, indiferent de căile prin care se ajunge acolo.
-La ce proiecte visezi?
Proiectul cu AI-ul lucrărilor ștințifice este un proiect la care aș lucra și dacă ajung să mă și întrețin din asta, atunci ar fi super.
-Cum vezi arta de peste 100 de ani?
Noutatea tehnologică și implicit schimbările sociale care sunt influiențate de tehnologie, urmează o curbă exponențială, adică în ultimii 100 de ani au fost schimbări câte au fost în 1000 de ani precedenți, care la rândul lor au suportat schimbări precum în ultimii 10000 de ani precedenți … extrapolând în viitor, în următorii 10 ani poate o să fie transformări cât au fost în ultimii 100 de ani, iar după aia, la fel de multă noutate o să fie într-un an, după … într-o lună … într-o zi … ăntr-un un minut … într-o secundă … iar când ajungem să vedem atâta noutate într-o secundă cât am văzut în ultimul mileniu, aia se numește Singularitatea Tehnologică, un punct dincolo de care nu putem să vedem. În logica asta, eu zic că Singularitatea Tehnologică o să fie mai repede de 100 de ani, deci arta peste 100 de ani nu am cum să știu, o să fie precum ne-am uita la zgomot alb, așa de neinteligibilă o să fie pentru noi cei deacuma … te uiți la purecii de la televizor …
Pentru mine, sculptura a fost dintodeauna ceva important, în coplilărie nu mă jucam cu mașinuțe, poate cu lego puțin, dar mă jucam foarte mult cu plastelină. Aveam acasă niște golomoațe destul de mari de plastelină … După ce am terminat generala, m-am hotărât să merg la liceul de arte, nu știam de ce, dar am avut o tragere spre arte… Acolo m-am dus la secția de arhitectură, dar din clasa a X-a mergeam mult pe la secția de sculptură, să ajut la cărat una alta, să stau la povești cu fetele de acolo, a fost o perioadă faină. La bacalaureat, doar trei de la arhitectură am luat 10, iar înainte de bacalaoreat m-am gândit încotro să o apuc, dacă să merg sau nu la sculptură, eu fiind slab la culoare. Problema se mai punea și în ce oraș vreau să merg mai departe, iar atunci mi-a apărut în minte varianta Timișoara … Nu știam de ce, dar cumva asta a devenit un lucru cert, doar că la Timișoara, la arhitectură, se dădea matematică la admitere ceea ce m-a făcut să fiu sigur că nu o să intru. La bac m-au tăiat la limba română, dar în toamnă, când l-am dat din nou am trecut cu brio. Atnci a fost momentul când am zis că vreau să încerc să dau la sculptură în Timișoara că oricum îmi plăcea domeniul, așa că … așa a vrut Dumnezeu … așa mergem mai departe. Am venit, am dat admiterea și am intrat. După primul an la facultate am zis că-mi place să fac sculptură, iar după licență mi-a fost clar că asta vreau să urmez pe viitor. În paralel cu asta, când am vrut să merg la facultate, maică-mea a zis că … nah … acceptă asta… Când am terminat, mi-a zis să mă întorc acasă și să mă las de prostii … După ce am terminat masteratul … și-a mai schimbat puțin părerea în bine, iar acuma, că vede că m-am mai maturizat și am un loc de muncă cu carte de muncă și pe lângă mai fac și ceva sculptură, e mulțumită … După zece ani de Timișoara … a început să zică că e mândă de mine …
– Ce este sculptura pentru tine?
Nu pot să zic că nu pot să trăiesc fără sculptură … nu pot să zic că dacă nu sculptez … o să mor … dar e sigur că nu o să mă simt deloc bine … E o parte din mine, de exemplu când am avut o zi obositoare pe șantier, mă duc acasă și intru în atelier, chiar dacă sunt rupt de obosit, cioplesc jumătate de oră, sau modelez sau șlefuiesc, abia atunci mă culc odihnit și împăcat. După ce sculptez în atelier mă simt mult mai odihnit decât dacă nu aș fi făcut asta. Sunt mulți oameni, care în loc să meargă la atelier, preferă să bea o bere, două, trei, în schimb când mă cheamă și pe mine la băut, eu le zic de multe ori că dacă nu intru să fac ceva în atelier, eu crăp a doua zi. Să zic așa, sculptura nu știu exact ce e, dar e ceva foarte importantă pentru mine …
– Ce studii ai în domeniu?
Am făcut liceul în Miercurea Ciuc, cu Bara Barna și profesorul Nagy Ödön care a murit din păcate. După aia, am venit la facultatea din Timișoara în clasa profesorului Rudolf Kocsis, iar pe lângă el era Eugen Barzu și Bogdan Rață, care la început mi-a fost coleg, deoarece era la doctorat și era asistent la desen. Dintre profesori, eu simt că de la Bogdan am învățat cel mai mult, de la Bogdan și de laVarga Benjámin , care era tot doctorand. La masterat a fost mai liber deja, cu domnul Dumitru Șerban, cu care înainte de licență nu prea ne-am sincronizat, dar la masterat am început să ne vedem destul de des.
– Ce teme preferate ai?
Nu pot să zic că am teme preferate, depinde mult de material și chiar de vremea de afară …
– Da, la mulți sculptori, întrebarea … Ce teme preferate ai? …și întrebarea – Ce materiale preferate ai?… Merg mână în mână …
Ecxact … adică, cum ziceam, depinde de vremea de afară și de accesul la un tip sau altul de material. Dacă am bronz, fac o lucrare din bronz … De obicei am acces mai mult la lemn și la piatră, iar modul în care sculptez este unul nonfigurativ. O dată am cioplit un mistreț supradimensionat, dar era o comandă. Majoritatea clienților mei care au trecut pe la mine pe la atelier, chiar dacă le arătam și lucrări figurative, ei au preferat abstractul. Mistrețul l-a comandat pădurarul, dar brigadierul pădurarilor a zis că bucata aia de lemn mare să o iau și să fac ce vreau din ea pe suma pe care o cer, asta după ce a fot pe la mine prin atelier și a văzut ce lucrări fac. Materialul meu preferat e lemnul de esență tare. Chiar săptămâna trecută am luat un butuc de stejar din Bacova, are un metru jumate lungime, iar butucul, peste un metru diametru. Din butucul ăsta o să fac o singură lucrare, asta și pentru că nu demult am vândut o sculptură, dar domnul respectiv a ales trei sculpturi și am bătut palma fără negocieri. Când a venit la mine în atelier, bronzul l-a luat pentru birou său, însă celelalte două lucrări din lemn a zis că sunt prea mici și că el are doi copii, unul de 5 ani, iar celălat de 7 ani … Dânsul m-a rugat să-i fac altă lucrare mai mare, care să fie foarte stabilă să nu se rănească copiii. Clientul e un tânăr undeva la 35 de ani care are bani și o casă mare și care vrea să cumpere sculptură. Eu am ajuns la el printr-un prieten arhitect care m-a recomandat …
– Ce sculptori/artiști preferați ai?
Henry Moore îmi place mult la nivel formal, dar eu zic că într-un final, mult mai mult se simte în mine din Beny, asta afirm cumva legat de formele rotunde creeate de Moore, dar Beny-mi zicea … linia asta … o vezi … asta să fie perfectă! … El m-a învățat să am răbdare, lucru pe care nu-l am, dar când e vorba de șlefuit am. Șlefuiește până când ajuni la granulație de 2500, iar atunci dacă vezi o liniuță acolo, du-te înapoi la 40 scoate-o și treci din nou prin gradație … Eu, cum am lucrări mici, cu găuri, acolo șlefuiesc cu degetul … Beny m-a făcut să ajung aici, în momentul în care, dacă fac ceva … să vreau să fac bine până la capăt …
– Care sunt proiectele la care lucrezi acum?
Biserica! Lucrez pentru o biserică la un proiect imens, fac o serie de flori gigantice pentru intrare, cu dimensiuni variabile între 5 și 9 metri înălțime și grele cam de 5 tone jumate …
– Pe lângă, mai ai timp de proiectele personale?
Acum lucrez la butucul ăla mare de care ziceam, iar ce am câștigat din proiectul cu biserica vreau să investesc și să fac o serie de bronzuri, că ăla e zahărul din sculptură și se și vinde ca zahărul … Am proiecte și am idei, numai timp să am, că în vara asta, din 24 Mai până săptămâna trecută am avut 5 zile libere. Ziua de la 8 până la 16 lucram la firmă, jumate de oră, o oră nani, iar după, până noaptea la 3 lucram pe asta …
– Crezi că proiectele tale au sau pot să aibe un impact social?
Depinde ce înțelegem prin impact social … Fostul meu sponsor, actualul meu șef, când vede ce lucrări de sculptură mai fac, el zice că dacă nu primesc cât cer pe ele altor clienți, o să le cumpere el, ceea ce e un sprijin moral important. La început, când i-am vândut câteva lucrări, le-a expus prin casa lui, unde au avut un mic impact social, pentru că oameni care până în momentul acela nu au avut nici o legătură cu arta, li s-au aprins puțin ochii. Oameni simpli, care nu au buget, dar vor o lucrare … oamenilor astora le scad mult din preț pentru că ei merită. Pe de altă parte sunt alții care nu știu ce să facă de prea mulți bani ce au … acolo e altă poveste …
– Alți sculptori locali, crezi că au un impact social?
Lucrările lui Bogdan Rață, una dintre cele mai pozate lucrări, cea cu băiatul din Piața Libertății. Ăsta e un exemplu sigur.
– La ce proiecte visezi?
La proiecte libere visez! Să am acces la material și timp! Primele zile aș fi puțin autolimitat din cauza libertății … dar odată ce m-aș apuca … ar venii de la sine inspirația. Proiecte făcute în libertate fizico-mentală …
– Cum vezi sculptura de peste 100 de ani?
O să fie miliarde de expresii sculpturale. O parte, o să fie nișată pe așa zisa artă înaltă, artă de galerie, artă de concept, artă de muzeu … unde se învârt bugete imense. În capătul celălalt … cum sunt eu cred … care nu am ca miză muzeul, dar mai expun pe ici colo, eu vreau să deschid ochii publicului din România, că nu trebuie mare artă și extraordinar de scumpă, ci poți să ai pe birou sau în camera de zi o lucrare care poți să o cumperi cu un preț rezonabil și să o ți o perioadă, iar după aia poți să o donezi și să cumperi alta … Asta o să formeze un nou strat de sculptori care o să trăiască sub forma asta și … bine înțeles … din stratul ăsta, câteodată mai poate răsării câte un sculptor care să treacă în zona muzeelor …
NATURĂ CAUZALĂ 